California a aprobat primul serviciu de livrare fără șofer

California a aprobat un serviciu comercial de livrare fără șofer, pentru prima dată. Startup-ul Nuro intenționând să înceapă operațiunile comerciale de anul viitor, anunță BBC.

25 Decembrie 2020, 09:43 (actualizat 25 Decembrie 2020, 09:56) |
Vehiculele R2

Compania a testat vehiculele R2 în aprilie, dar aprobarea îi va permite să taxeze oamenii pentru serviciile sale.

Vehiculele firmei vor avea o viteză limitată la 35 mile pe oră, (56 km/h) și vor trebui să opereze în condiții de „vreme frumoasă”.

Nuro a fost fondată de doi foști ingineri Google și are finanțare de la firma japoneză Softbank.

R2 folosește radarul, imagistica termică și camere de 360 ​​de grade pentru a-și coordona mișcarea. Mașina nu dispune de volan, pedale sau oglinzi laterale.

Vehiculul are forma unui ou și este mai mic decât majoritatea mașinilor din SUA. De asemenea, are două compartimente cu temperatură controlată pentru livrări. Ușile se ridică pentru a prezenta articolele odată ce destinatarul a introdus un cod.

În timpul unor teste desfășurate în Houston, Texas, în februarie, R2 a livrat pizza pentru Domino's Pizza, alimente din lanțul de supermarketuri Kroger și produse Walmart.

Un expert în transporturi a declarat că problemele de siguranță vor continua să fie o preocupare.

În octombrie, taxiuri fără șofer au început să opereze în Phoenix, Arizona, ca parte a serviciului Waymo ce aparține Google.

Un serviciu similar, susținut de gigantul online de tehnologie și comerț cu amănuntul Alibaba, este în prezent testat în cel mai mare oraș din China, Shanghai.

 

 

sursa mediafax

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 6°C
IASI 3°C -1°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 14°C 7°C
CRAIOVA 5°C 7°C
BRASOV 5°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI