Calcule pentru demiterea guvernului. Opoziția spune că a strâns 237 de semnături pentru moțiunea de cenzură

29 septembrie 2019, 19:47

Moțiunea de cenzură ar putea fi depusă, susțin mai multe surse, la începutul săptămânii. După îndelungi negocieri!

Calculele liberalilor arată că Guvernul condus de Viorica Dăncilă este aproape demis pentru că au strâns mai multe semnături decât este nevoie și susțin că încă discută cu mai mulți parlamentari indeciși.

Ludovic Orban, preşedintele PNL: Eu cred că deja 237 de semnături reflectă o majoritate clară pentru dărâmarea acestui guvern. Vom avea întâlniri până în ziua depunerii moțiunii de cenzură și, evident, le vom solicita parlamentarilor cu care ne întâlnim să semneze și să voteze moțiunea de cenzură.

Potrivit unor surse, printre cei 237 de parlamentari care au promis să susțină moțiunea de cenzură s-ar afla și doi aleși ai Partidului Social-Democrat. Însă lista cu semnături este ținută la secret pentru că opoziția nu vrea ca partidul de guvernământ să facă presiuni asupra parlamentarilor care au promis să susțină demersul opoziției. Chiar și așa, liderii PSD nu au emoții pentru votul din Parlament.

Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor: Cred că sunt parlamentari și de la PSD care au semnat. Dar nu este niciun fenomen. Ne apropiem de sfârșit de mandat și lumea gândește în logica personală, nu în logica de grup.

Valeriu Steriu, purtător de cuvânt PSD: Domnul Orban se lăuda pe holurile Parlamentului că are astfel de semnături, dar nu le-a arătat la nimeni. Probabil că nu le va arăta nici săptămâna viitoare când nici nu cred că va depune moţiunea. Nu există emoţii! Suntem trecuţi prin foarte multe astfel de încercări în Parlament şi la toate solidaritatea din partid a fost mai presus de orice tip de posibilă nemulţumire.

Dacă moțiunea va fi înregistrată în Parlament la începutul săptămânii, nu este exclus ca documentul să fie citit în plen vineri, iar mai apoi să fie stabilită ziua pentru vot. În cazul în care Guvernul Dăncilă va pica, liderii opoziției susțin că sunt gata să își asume preluarea guvernării.

Norica Nicolai, vicepreşedinte ALDE: Sunt chiar curioasă cu privire la rezultatul acestei moțiuni de cenzură. Sper să fie una serioasă, să facă o analiză foarte clară a guvernării dar să vadă și soluțiile ulterioare pentru că asta înseamnă responsabilitate politică.

Ludovic Orban, preşedinte PNL: Partidul Național Liberal e pregătit să-și asume răspunderea guvernării și are deplină legitimitate să facă acest lucru.

În cazul în care opoziția nu strânge minimum 233 de voturi pentru dărâmarea Guvernului, va putea să depună o nouă moțiune în sesiunea următoare care începe în februarie anul viitor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite