Microbuzul groazei. Imagini de la un telespectator care a călătorit într-o mașină găurită și ruginită, în care pasagerii stăteau și în picioare, iar șoferul vorbea la telefon

Transportul călătorilor este de multe ori la limita supraviețuirii în România. Un telespectator ne-a trimis imagini greu de explicat dintr-un microbuz cu care a călătorit câteva ore, peste 250 de kilometri, între Brăila şi Piatra Neamţ. Pe tot drumul, călătorii au stat şi în picioare într-o maşină ruginită şi şubredă, iar şoferul a vorbit la telefon. Aşa rezultă din imaginile primite pe whatsapp-ul Știrilor TVR şi pe care le-am arătat astăzi responsabililor din Transporturi şi patronilor firmei. Răspunsurile nu par să rezolve problemele.

13 Septembrie 2019, 20:29 (actualizat 13 Septembrie 2019, 21:28) |
Călător în microbuzul groazei
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Imaginile au fost filmate de Ionuț Cristian în urmă cu două săptămâni, când a plecat din Brăila la Piatra Neamț cu un microbuz. Pe durata drumului, șoferul a stat cu telefonul la ureche, fără să îi pese de pericole. În plus, călătorul susține că și microbuzul arată ca o epavă.

Ionuț Cristian, călător: "De la urcare am fost întâmpinat de imaginile halucinante ale microbuzului, care era complet ruginit, putred, uşile din spate stăteau să cadă. Găuri în podea, parbrizul era spart în mai multe locuri.  Am vorbit cu şoferul, care mi-a spus că maşina are mult mai multe defecte, decât cele pe care le-am observat eu."

În aceste condiții, microbuzul a tot transportat persoane în ultimii ani, pe aceeași rută. Mașina este veche de 15 ani și ar trebui scoasă din uz, dar reprezentanții firmei se plâng că nu au bani să cumpere alt microbuz, nou sau măcar mai bun.

Constanța Zaharia - reprezentant al firmei de transport: "Transportul de persoane e la pământ, din cauza taxelor mari care se percep pentru un angajat, și din cauza concurenței neloiale făcute de mașinile 8 plus 1. De aceea, nu reușim să luăm alte mașini bune așa cum trebuie."

Nici șoferul nu va fi sancționat, deși a pus în pericol viața călătorilor.

Constanța Zaharia - reprezentant firmă de transport:  "Noi putem să îi dam multe sancțiuni, dar se întorc împotriva noastră, pentru că șoferul își ia călători pe drum și poate să nu-mi mai aducă banii. Așa că eu îi dau sancțiune, îi opresc din salariu și el își ia călători. Și rămân și fără șofer."

Potrivit legii, orice mașină care prezintă defecțiuni sau deteriorări care pot pune în pericol viața persoanelor nu mai poate circula pe drumurile publice, chiar dacă este în perioada acoperită de ITP.

Laura Belciugan,  purtător de cuvânt IPJ Brăila: "Polițiștii rutieri s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile primite și efectuează verificări, urmând ca, în funcție de rezultatele acestora, să fie luate măsurile legale în consecință."

În funcție de gravitatea neregulilor, firma de transport poate rămâne și fără licență.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 5°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV 0°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI