Câinii sunt folosiți în lupta împotriva terorismului. Ei ajută la depistarea substanțelor din care se fabrică bombe artizanale

13 ianuarie 2020, 14:41

Numai un singur geamantan a fost însemnat cu o cantitate infimă de TATP- triacetonă triperoxid, iar câinele trebuie sa învețe acest miros. Doar câteva grame din această substanța pot produce o explozie devastatoare.

De altfel s-a și întâmplat acum 4 ani când au avut loc simultan două explozii în aeroportul Zaventem și două în gara centrală. Sigură pentru câini, pentru dresor, dar și pentru pasagerii care tranzitează aeroportul.

Supusă căldurii sau frecării, substanța se detonează foarte ușor. Ca să ajungă la o cantitate de lucru inofensivă a fost nevoie de studii intensive realizate la un laborator situat la 80 de kilometri de Bruxelles.

După nenumărate teste s-a ajuns la formulă optimă. De aici drumul începe să fie mai ușor. De exemplu, această valiza este marcată cu substanță periculoasă și amplasata apoi într-un terminal, lângă un polițist sub acoperire.

Câinele a depistat-o deja. Pentru ca traficul este uriaș într-o asemenea aerogară, patrupedele sunt învățate să depisteze cât mai repede explozibilul.

La această operațiune sunt folosiți în special câinii de vânătoare, care au un simt al mirosului mai dezvoltat fața de alte rase.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite