Câinii speriaţi de artificiile și petardele de Revelion nu trebuie ignoraţi, ci liniștiți de stăpânii lor

30 decembrie 2017, 12:55

Stăpânii sunt sfătuiţi, în general, de către medicii veterinari şi de organizaţiile pentru protecţia animalelor să nu facă prea mult caz atunci când câinii lor sunt speriaţi, pentru ca aceştia să nu devină dependenţi de atenţia umană.

Experţii cred acum că acest sfat nu funcţionează, iar proprietarii de animale ar trebui să le liniştească imediat ce acestea se sperie. Când sunt înspăimântate de zgomote este foarte probabil să devină foarte agitate.

Dr. Rachel Casey, director pentru cercetări comportamentale în cadrul organizaţiei Dogs Trust, a precizat că sfatul recent se bazează pe o mai bună înţelegere o modului în care funcţionează creierul câinilor, iar dovezile au demonstrat că ignorarea lor de către stăpâni nu i-a ajutat să facă faţă stresului provocat de zgomotul artificiilor.

(w500) Câinii sp

Câinii ar trebui mângâiaţi pentru a-i ajuta să treacă peste situaţia imediată, iar mai târziu este bine să fie deprinşi cu mecanisme de adaptare, precum mutarea într-o zonă în care se simt confortabil şi în siguranţă, a precizat Dr. Rachel Casey, care a activat anterior ca profesor specializat în comportamentul animalelor de companie la Universitatea din Bristol.

Potrivit unui studiu semnat de Rachel Casey Emily alături de J. Blackwell şi John W.S. Bradshaw şi publicat în Applied Animal Behaviour, 49% dintre câini prezintă unele simptome de frică atunci când aud zgomote puternice precum artificiile.

„Câinii sunt o specie care a coevoluat cu noi şi este foarte dependentă de atenţia umană. Imaginaţi-vă cum ar fi să apelaţi la membrii familiei pentru a vă linişti când sunteţi supăraţi, iar ei vă ignoră cu desăvârşire. Acest lucru accentuează stresul şi starea de îngrijorare”, a explicat dr. Casey.

(w500) Câine

Conform Dogs Trust, în ultima zi a anului, proprietarii de câini ar trebui să îi plimbe pe aceştia înainte de lăsarea întunericului, să se asigure că nu pot ieşi peste noapte din casă sau din curte, să reducă impactul zgomotelor şi al luminilor artificiilor prin utilizarea draperiilor, menţinerea animalelor departe de ferestre. Să creeze o atmosferă ambientală liniştitoare în locuinţă, amenajarea unui refugiu în care câinii să se simtă în siguranţă şi liniştirea imediată a animalelor în cazul în care sunt speriate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite