Animalele erau ținute într-un spațiu de 30 de metri patrați într-o mizerie de nedescris. Vecinii s-au plâns încă de acum 7 ani și din cauza zgomotului și a mirosurilor insuportabile.
Autoritățile locale au venit atunci, dar proprietarul nu le-a dat voie să intre în apartament și ancheta a fost abandonată. Abia în iulie anul acesta au reușit să intre în locuința pentru prima oară. Cățeii, majoritatea nesterilizați sau vaccinați, arătau deplorabil.
În casă locuiesc trei persoane care au explicat că nu au avut banii necesari pentru aceste tratamente și așa au ajuns la această haită impresionantă. Legea este însă clară și în această situație, locatarii vor fi anchetați pentru rele tratamente aplicate animalelor și neglijență. Câinii au fost confiscați și, după ce vor primi tratamentul medical și vor fi sterilizați, vor fi oferiți spre adopție.