Cabinetul Grindeanu, surprize şi controverse. Lista miniştrilor cuprinde nume cunoscute, dar şi începători

3 ianuarie 2017, 20:52

Premierul Sorin Grindeanu este secondat de doi vicepremieri: Sevil Shhaideh, care e şi ministru al Dezvolatrii, şi Daniel Constantin, titular şi la Ministerul Mediului.

Cei de la ALDE au ţinut neapărat să îl impună la Externe pe Teodor Meleşcanu. Fost minsitru în mai multe guverne, fost şef al SIE, Meleşcanu a mai fost titular pentru o săptămână la Externe, dar a demisionat pe fondul criticilor legate de felul în care a gestionat votul din diaspora la prezidenţialele din 2014.

Un alt nume controversat este al lui Florin Bodog de la Sănătate. Este decan al Facultăţii de Medicină din Oradea, dar unii îi contestă tocmai titlurile sale universitare.

La Muncă vine Olguţa Vasilescu, care aşteaptă ca dosarul de corupţie în care este implicată să fie refăcut de către DNA.

Omul de inceredre al lui Liviu Dragnea din Teleorman, Carmen Dan, va conduce Ministerul de Interne. Şi este o premieră ca o femeie să ajungă în fruntea Internelor.

Nume grele din PSD au primit ministere grele: Florin Iordache, Justiţia, iar Viorel Ştefan, Finanţele.

Dar există şi necunoscuţi, precum Răzvan Cuc la Transporturi sau Mihaela Toader la Fonduri Europene.

Economia ar urma să fie condusă de Alexandru Petrescu, şeful Poştei Române, companie intrată în atenţia procurorilor.

Doi foşti miniştri din guvernul Năstase se întorc la Palatul Victoria: Petre Daea, la Agricultură, şi Şerban Valeca, la Cercetare.

Şi miniştri din cabinetul Ponta sunt reactivaţi: Ionuţ Vulpescu, la Cultură.

Una dintre surprizele noului guvern este şi titularul de la Educaţie, Pavel Năstase, fost rector al A.S.E.

Se înfiinţează şi ministere noi: al Tursimului, condus de un deputat PSD de Constanţa, al Românilor de pretutindeni preluat de ambasadoarea României în Israel, dar şi un Minister al Apelor şi unul pentru IMM-uri.

Lista completă a Cabinetului Grindeanu

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă