Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

CAB: Voiculescu şi-a folosit influenţa pentru a obţine acţiunile ICA la un preţ de 75 de ori mai mic

Curtea de Apel Bucureşti a dat publicităţii marţi motivarea deciziei prin care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani închisoare în dosarul ICA. Magistraţii susţin că Dan Voiculescu şi-a exercitat influenţa pentru a obţine de la Administraţia Domeniilor Statului, prin intermediul companiei Grivco, pachetul de acţiuni la Institutul pentru Cercetări Alimentare la un preţ de garsonieră de periferie, de 75 de ori mai mic decât valoarea reală.

16 Septembrie 2014, 13:02 (actualizat 16 Septembrie 2014, 17:07) |
Motivele condamnării lui Dan Voiculescu
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Omul de afaceri Dan Voiculescu, aflat acum în inchisoare pentru că a prejudiciat statul cu 60 de milioane de euro, a vrut de la bun început să acapareze bunurile Institutului de Cercetări Alimentare. Şi tot el a fost principalul beneficiar al bunurilor, deşi a susţinut contrariul întotdeauna. Acestea sunt doar două dintre argumentele magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, care au decis ca Dan Voiculescu să stea 10 ani la închisoare.

Totodată, faptul că inculpatul Voiculescu Dan şi-a exercitat influenţa şi autoritatea în calitate de preşedinte al unui partid politic asupra inculpaţilor Mencinicopschi Gheorghe şi Pantiş Sorin rezultă din activitatea infracţională complexă săvârşită de aceşti inculpaţi, care relevă că aceştia au acţionat în acest mod în scopul facilitării adjudecării pachetului majoritar de acţiuni de către SC GRIVCO SA controlată de inculpatul Voiculescu Dan, beneficiarul final al operaţiunii prin care ADS a vândut pachetul de acţiuni pe care-l deţinea la societatea în cauză, la un preţ de 75 de ori mai mic decât valoarea comercială a acestuia, respectiv la un preţ de garsonieră de periferie, de 104.730 euro, în condiţiile în care societatea deţinea o suprafaţă de 36.676 mp teren în zona Băneasa, ce valora peste 2.750.000 USD, se arată în motivare.

Totodată, magistraţii consideră că afirmaţiile lui Dan Voiculescu cu privire la neimplicarea sa în acest caz nu se susţin.

Deşi inculpatul Voiculescu Dan a negat orice implicare în procesul de privatizare al ICA, lăsând să se înţeleagă că nu cunoaşte în ce condiţii SC Grivco SA a câştigat licitaţia, precum şi existenţa oricăror relaţii cu inculpaţii din dosar care au avut un rol important în privatizarea SC ICA SA, Curtea constată că aceste afirmaţii nu au niciun sprijin în realitatea obiectivă având în vedere implicarea activă a acestui inculpat în operaţiunile financiare ce au survenit anterior procesului de privatizare al institutului precum şi acţiunile pe care acesta, împreună cu inculpaţii ce conduceau SC GRIVCO SA şi SC ICA SA, le-a întreprins după finalizarea procesului de finalizare în scopul de a dobândi proprietăţile imobiliare care aparţinuseră de la început acestui institut. Întreaga succesiune a evenimentelor, astfel cum aceasta a fost analizată anterior, dovedeşte implicarea inculpatului Voiculescu în procesul de privatizare al ICA, iar această concluzie este dublată de probele  administrate în cauză şi de modul în care au acţionat ceilalţi inculpaţi aflaţi sub influenţa inculpatului Voiculescu, se mai spune în motivare.

Judecătorii arată că folosirea influenţei de către Dan Voiculescu asupra lui Mencinicopschi şi faptul că acesta din urmă a acţionat în favoarea liderului conservator pentru adjudecarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut de Agenţia Domeniilor Statului, la un preţ mult inferior faţă de valoarea comercială reală, rezultă din analiza întregului mecanism de preluare a ICA SA, de transformare a acesteia în societate pe acţiuni şi includerea în portofoliul ADS prin eludarea dispoziţiilor Legii nr. 290/2002 şi care s-a finalizat prin încheierea contractului de vânzare prin licitaţie publică cu strigare.

Instanţa mai reţine că analiza acestui proces, care s-a finalizat cu încheierea contractului de privatizare nr. 31/24.11.2001 prin care SC GRIVCO SA Bucureşti a obţinut titlurile de participare în cotă de 100% ale SC ICA SA, asumându-şi prin contract realizarea unor investiţii de 100.000 euro şi plata obligaţiilor restante ale societăţii, 'demonstrează că inculpatul Voiculescu Dan a avut iniţiativa acestor operaţiuni complexe şi complicate cărora le-a dat numai o aparenţă de legalitate'.

În plus, actele încheiate succesiv de Voiculescu în calitate de reprezentat al firmei cipriote Crescent Comercial Maritime LTD şi în calitate de acţionar majoritar al SC Grivco SA, concomitent cu activitatea infracţională derulată de ceilalţi coinculpaţi, care au acţionat prin încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în domeniul privatizării, în realizarea scopului urmărit de Voiculescu, 'demonstrează că adjudecarea pachetului de acţiuni de către SC Grivco SA, cea mai importantă firmă din cadrul grupului de firme controlate de inculpatul Voiculescu Dan, nu s-a realizat întâmplător, astfel cum s-a apărat inculpatul, ci ca urmare a exercitării influenţei de către inculpatul Voiculescu Dan asupra celorlalţi inculpaţi'.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare, în urmă cu o lună. Instanţa a dispus şi confiscarea averii familiei Voiculescu pentru recuperarea întregului prejudiciu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 16°C
IASI 15°C 17°C
CLUJ 14°C 17°C
CONSTANTA 13°C 12°C
CRAIOVA 18°C 11°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Aprilie 2019, 08:05
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-04-2019
Deschidere: 8279.83
Maxim: 8352.28
Mimim: 8279.83
Variatie: 0.86%
BRD
13.60
2.39%
FP
0.96
0.63%
SNG
33.45
0.6%
TLV
2.15
1.88%
TGN
350.00
0.28%
SNN
10.86
1.69%
EL
11.05
0.9%
WINE
19.00
1.06%
SIF2
1.20
0.84%
TBM
0.30
1.69%
ARHIVĂ ȘTIRI