Câștigătorul trofeului Anonimul, lungmetrajul "Copacul vrajbei noastre", rulează în cinema-urile românești în această săptămână

Filmul islandez "Under The Tree" (n.r., "Copacul vrajbei noastre") a câștigat ediția din acest an a Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe și este proiectat acum în cinema-urile românești.

14 August 2018, 02:38 (actualizat 14 August 2018, 02:59) |
Afișul filmului Under The Tree
Afișul filmului Under The Tree
Proiecție la Festivalul Anonimul
Regizorul Hafsteinn Gunnar Sigurðsson

Trofeul ANONIMUL 2018 s-a acordat filmului UNDER THE TREE (n.r., "Copacul vrajbei noastre"), în regia lui Hafsteinn Gunnar Sigurðsson (Islanda- Danemarca). Filmul pleacă de la disputa banală a unui copac care face umbră terasei vecinilor și trece de la accente comice la unele din ce în ce mai dramatice.

Trofeul a fost decernat la sfârșitul săptămânii trecute, la Sfântu Gheorghe, regizorului Sigurðsson, care a explicat că ideea filmului a pornit de la faptul că în Islanda copacii mari sunt rari și prețuiți.

(w620) Regizorul

"Under The Tree" poate fi văzut în această săptămână în România, la cinema.

La Festivalul Anonimul din acest an s-au mai acordat următoarele premii: Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin filmului RETOUCH, în regia lui Kaveh Mazaheri (Iran). Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc filmului TOTUL E FOARTE DEPARTE, în regia lui Emanuel Pârvu. Premiul Ovidiu Bose Paștină a fost oferit de Fundația Anonimul filmului MADRE/MOTHER, în regia lui Rodrigo Sorogoyen (Spania).

(w620) Proiecție

Retrospectiva Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va debuta vineri, 31 august, la ARCUB și Muzeul Țăranului Român. Publicul bucureștean va putea vedea, în perioada 31 august- 2 septembrie, o selecție a filmelor din Competiția de lungmetraj, Competiția de scurtmetraj, cât și din secțiunile non-competitive ale Festivalului.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 8°C
IASI 6°C 2°C
CLUJ 4°C 2°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI