Cățelul Sașa a fost salvat de pompierii din Argeș după ce a căzut într-un puț de mare adâncime

4 noiembrie 2018, 22:09

Stăpânii lui Saşa, un câine din rasa Samoyed, au intrat în panică după ce l-au căutat minute bune prin curte.

Au auzit lătratul stins al cățelului și au descoperit că patrupedul căzuse într-un puț de mare adâncime.

Disperați, oamenii au sunat la 112 și au cerut ajutor.

Au intervenit rapid echipele ISU Argeș. Un pompier echipat cu mască de oxigen a coborât în canal și a încercat să prindă în chingi animalul.

După o jumătate de oră, pompierul a reușit să asigure câinele cu o coardă, iar colegii l-au tras la suprafață.

Cea mai fericită a fost fiica proprietarilor. Copila a izbucnit în lacrimi când și-a revăzut prietenul patruped.

Emoții au fost și pentru pompierul răsplătit pentru gestul său cu un zâmbet și o îmbrățișare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă