BUZĂU | Incendiu la un motel din Istrița de Jos; proprietarii s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la un motel aflat în localitatea Istriţa de Jos, comuna Săhăteni, flăcările cuprinzând mansarda şi acoperişul imobilului, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.

25 Aprilie 2021, 11:35 (actualizat 25 Aprilie 2021, 14:26) Știrile TVR |
Motel distrus de flăcări
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Pentru stingerea incendiului au intervenit peste 35 de pompieri, care au acţionat, totodată, şi pentru stoparea propagării acestuia către staţia GPL aflată în apropiere.

"În această dimineaţă, în jurul orei patru şi jumătate, am fost solicitaţi, prin sistemul unic de urgenţă 112, să intervenim la un incendiu izbucnit la un motel de pe raza localităţii Istriţa de Jos din comuna Săhăteni. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă peste 35 de pompieri dotaţi 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Buzău, fiind sprijiniţi cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Mizil. Ajunşi la faţa locului, aceştia au constatat că incendiul se manifesta generalizat la mansardă şi acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi, din primele estimări. (...) Având în vedere pericolul propagării incendiului la staţia GPL din apropiere, existând un risc ridicat de explozie, pompierii au format în paralel mai multe dispozitive de stingere şi de limitare a propagării, lucrând pe mai multe fronturi, pentru localizarea şi lichidarea rapidă a incendiului şi înlăturarea pericolelor generate de acesta", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduţ Pîrvu.

Potrivit acestuia, persoanele aflate în interiorul clădirii s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, incendiul soldându-se doar cu pagube materiale.

Flăcările au fost lichidate după aproximativ 4 ore, urmând să fie stabilite cauzele care au generat incendiul.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 34°C
IASI 34°C 32°C
CLUJ 33°C 34°C
CONSTANTA 27°C 27°C
CRAIOVA 34°C 33°C
BRASOV 29°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI