Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Bursa de 150 de euro nu-i convinge pe medicii rezidenţi să rămână în ţară

Vestea că Executivul le va da o bursă de 150 de euro îi bucură şi nu prea pe medicii rezidenţi. Este o sumă care nu-i convinge că România este o ţară în care merită să fii medic. Până acum, peste jumătate dintre rezidenţii din ţară au cerut certificatul de conformitate, actul de care au nevoie ca să lucreze în străinătate. Dar exodul cadrelor medicale nu s-a oprit. O dovedeşte succesul de care se bucură târgul de joburi de la Craiova.

12 Noiembrie 2013, 17:06 |
Cât câștigă un medic rezident
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Cât câștigă un medic rezident
Un medic rezident în anul I câştigă, cu tot cu sporuri, 800 sau 900 de lei, adică sub 200 de euro. Sumele sunt puţin mai mari pentru cei din anul V sau VI, dar sunt de aproape zece ori mai mici faţă de cele acordate în alte ţări europene.

„Din cei 150 de euro primiţi lunar, medicii rezidenţi şi-ar putea cumpăra un tratat de medicină, şi-ar putea plăti chiria pentru o garsonieră mică sau şi-ar putea cumpăra aproximativ 10 halate”, a relatat corespondetnul TVR Ramona Boroşovici.

Andreea este unul dintre medicii care au preferat să rămână în ţară. Lucrează la Spitalul Clinic Judeţean din Timişoara, secţia chirurgie vasculară. Începe lucrul la 7 dimineaţa şi, de cele mai multe ori, îşi încheie ziua de muncă seara. Bursa este binevenită, dar ar fi preferat să fie mai consistentă.

Ştefana este şi ea medic rezident în anul IV. Banii pe care ar urma să-i primească i-ar fi de folos, dar nu face planuri cum i-ar cheltui. Pentru că nu e singură că îi va primi. Peste 14.000 de medici rezidenţi vor primi bursa promisă de Guvern.

Sute de medici şi asistenţi la târgul de job-uri de la Craiova

VIDEO
Târg de job-uri pentru medici și asistenți
O altă dovadă că exodul cadrelor medicale nu s-a oprit este şi succesul de care se bucură târgul de joburi de la Craiova, unde au venit sute de medici şi asistenţi. Toţi vor să plece la muncă în străinătate, şi au de unde alege: sunt ţări unde salariul unei asistente trece de 1.500 de euro iar al unui medic e de cel puţin 2 000 de euro.

Anca este medic ginecolog de 20 de ani. A lucrat la Spitalul Militar din Lima şi s-a întors în ţară, la spitalul din Lupeni. Vrea să plece din nou în străinătate şi a ales, de data aceasta, Franţa.

La 54 de ani, Mihaela vrea să plece în Germania fiindcă ştie că acolo asistenţii medicali sunt bine plătiţi. A învăţat germana şi a dat multe examene.

Sute de asistenţi şi viitori absolvenţi şi-au căutat un loc de muncă decent peste hotare. Oferta a fost tentantă: salarii de peste 2500 de euro pe lună pentru medici rezidenţi şi câştiguri de până la 99 de mii de lire sterline pe an pentru asistenţi.

La târgul de job-uri din Craiova au fost prezente şase firme de recrutare. Cele mai multe posturi au fost oferite la clinici şi spitale din Germania, Anglia, Franţa şi Belgia.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C -1°C
IASI 1°C -1°C
CLUJ 4°C -2°C
CONSTANTA 6°C -2°C
CRAIOVA 8°C -2°C
BRASOV 4°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Februarie 2019, 14:58
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-02-2019
Deschidere: 7749.2
Maxim: 7801.73
Mimim: 7718.27
Variatie: 0.66%
WINE
18.70
0.27%
SNP
0.34
0.29%
SNG
31.70
0.63%
TLV
1.89
1.49%
BRD
12.18
1.51%
FP
0.89
1.14%
SIF2
1.14
1.38%
COTE
79.50
0%
SIF5
2.06
0.24%
SNN
9.26
0.33%
ARHIVĂ ȘTIRI