Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
FOTBAL INTERN

Burleanu și Sandu au ”șters cu buretele” scandalul. Chivorchian-secretar general al FRF

Răzvan Burleanu și Mircea Sandu au susținut joi o conferință de presă comună, în care au anunțat că vor colabora în viitor.

De asemenea, noul șef al FRF a anunțat că Gheorghe Chivorchian va fi noul secretar general al forului, că șeful arbitrilor va fi în continuare Alexandru Deaconu și că Marcel Pușcaș, spre deosebire de Vasile Avram, va avea o funcție de conducere la Federația Română de Fotbal.

06 Martie 2014, 15:12 |
Răzvan Burleanu / FOTO: site-ul personal

De asemenea, așa cum s-a întâmplat și după meciul România - Argentina: 0-0, Răzvan Burleanu a anunțat că Victor Pițurcă va rămâne selecționer, dar Anghel Iordănescu nu va rămâne în funcția de director tehnic, însă va fi păstrat în organigramă, dacă dorește.

"Înainte de toate vreau să mulțumesc membrilor afiliați care mi-au oferit voturile lor pentru a câștiga președinția FRF și iubitorilor fotbalului care mi-au trimis mailuri, mi-au dat telefoane, m-au sprijinit... Nu-i vom dezamăgi. Îi mulțumesc domnului Mircea Sandu, pentru sprijinul pe care este dispus să mi-l acorde. FRF va intra într-o altă etapă, puternic racordată la ceea ce presupune occidentul, meritocrație, profesionism. Am început cu o întâlnire cu Mircea Sandu, am schimbat impresii, mi s-au pus la dispoziție documente, mâine vom avea o vizită împreună la Centrul Național Mogoșoaia și Buftea.

M-am întâlnit aseară cu domnul Victor Pițurcă, l-am asigurat de toată susținerea mea, de aprecierea mea, pentru că am văzut că aprecierile mele la adresa unor tineri antrenori români au fost răstălmăcite și deja dădeați alt selecționer. Nu e cazul, Victor Pițurcă rămâne selecționerul României.

O parte din atribuţiile pe care le are acum domnul Iordănescu vor fi preluate de un manager sportiv. În ceea ce priveşte statutul domnului Iordănescu, am avut doar o discuţie de câteva minute, o să ne mai întâlnim să vedem dacă vrea să rămână. Eu îmi doresc să rămână, dar să vedem dacă şi dumnealui doreşte.

O să fiu o persoană deschisă presei, așa cum a fost și până acum. Ne propunem doar două mandate, vor fi niște schimbări. Noul secretar general este Chivorchian, trezorierul e Filimon. Șeful CCA rămâne domnul Deaconu. Am dormit foarte liniștit, eu mereu dorm așa. A fost o campanie extenunantă, de trei luni, dar plină de surprize plăcute. Mă refer aici la aceste întâlniri cu toți membrii afiliați, la ei acasă, a fost un bun prilej de a primi sugestii, recomandări din partea lor, pe care le veți vedea implementate la nivelul FRF".

De asemenea, Mircea Sandu a anunțat că va avea o rentă viageră anuală de 50.000 de euro, nu de 75.000, așa cum se anunțase miercuri, și că a renunțat la mașina și secretara plătite de Federație.

"Sunt onorat că Adunarea Generală, la propunerea Comitetului Executiv, mi-a acordat această onoare, să fiu președinte executiv. I-am înțeles dorința, am redus la 50.000 de euro, de la 75.000, nu voi avea nevoie de mașină, nu voi avea secretară, voi avea însă solicitarea ca Mihalache, care va fi în continuare angajat al FRF, să fie în continuare consilier și project manager și să-i acord un salariu în plus. Am înțeles reacția, am reacționat imediat, ăsta e finalul. Și de îmbolnăvit, promit să nu mă îmbolnăvesc acum", a spus Mircea Sandu.

Pe de altă parte, Mircea Sandu a afirmat că se va ocupa în continuare de candidatura României la Euro 2020 și că va ajuta noua administrație.

"S-a terminat campania electorală și cuvintele grele spuse în campanie le-am șters cu buretele. Sunt dispus la orice solicitare să spun prezent. Aș fi făcut-o cu orice președinte, cu atât mai mult cu Răzvan, care este foarte tânăr. Am terminat cu minicandidatul, cu minifotbalul și credeți-mă că tot ce s-a întâmplat pe parcurs este undeva în spate. Și-a fixat deja primele întâlniri, s-a întâlnit cu membrii CEx, rămâne ca pe parcurs să decidă cu cine va continua, la cine va renunța. Începând de astăzi contractul meu de președinte cu FRF se încheie, urmând ca de mâine domnul Burleanu să înceapă și cu contractul activitatea.

Îl asigur că cei din Federație îi vor fi la fel de devotați cum mi-au fost și mie, că în mine va avea mereu un sprijin, când va dori, avem aceeași preocupare, campionatul european din 2020, mă voi canaliza în această direcție.

Îl felicit încă o dată pe Răzvan Burleanu pentru că a fost ieri ales liber și democratic, transparent, președinte al FRF. Cel mai tânăr președinte de Federație din Europa la ora actuală. Cred că și din lume. Nu-mi aduc aminte de alți foarte tineri președinți de federație europeni. Eu, în 1990, mă mândream, la 38 de ani, că sunt un tânăr președinte de Federație. Acum, tinerețea e și mai pregnantă.

Mă bucur că un tânăr bine pregătit, cu verb, cu proiecte e președinte. Știe foarte bine că l-am susținut pe Gică Popescu, că am apreciat că poate duce într-un trend ascendent activitatea Federației", a mai spus Sandu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 3°C
IASI 2°C 3°C
CLUJ 2°C 1°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 5°C 4°C
BRASOV 1°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 11 Decembrie 2018, 20:55
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 11-12-2018
Deschidere: 8558.55
Maxim: 8607.08
Mimim: 8555.91
Variatie: 0.26%
TLV
2.37
0.43%
EL
11.06
0.36%
TEL
23.20
0.64%
SNG
35.80
0.14%
SNN
9.68
0.31%
SNP
0.36
0.55%
BRD
13.92
1.31%
FP
0.95
0.53%
TGN
349.50
0.57%
M
27.10
1.45%
ARHIVĂ ȘTIRI