Bulgaria va trimite arme în Ucraina

Kiril Petkov premierul Bulgariei
Kiril Petkov premierul Bulgariei
28 aprilie 2022, 14:12

„Ca parte a lumii democratice, nu putem rămâne indiferenţi în faţa acestei tragedii şi să spunem că este vorba despre o chestiune strict ucraineană (…)’, a declarat Kiril Petkov, citat de presa bulgară.

Premierul bulgar şi-a exprimat convingerea că demersul de a trimite arme în Ucraina va primi sprijinul majorităţii parlamentare.   Măsura este susţinută de trei din cele patru partide din coaliţia guvernamentală, însă Partidul Socialist, moştenitorul fostului partid comunist şi apropiat de Rusia, a ameninţat să rupă coaliţia dacă guvernul de la Sofia sprijină militar Ucraina.
Bulgaria, ţară membră a UE, este unul dintre statele membre ale NATO care nu a trimis până acum armament în Ucraina pe motiv că un astfel de demers ar însemna implicarea sa în conflict şi prelungirea războiului. Acest raţionament este împărtăşit şi de preşedintele ţării, Rumen Radev, un apropiat al Moscovei.
Radev, care începe joi o vizită oficială în Spania, a acuzat guvernul lui Petkov că este vinovat pentru sistarea de către Rusia a livrărilor de gaze pentru Bulgaria.  Petkov a calificat joi drept „ruşinoasă” abordarea lui Radev.
„De luni bune auzim un discurs potrivit căruia este mai bine să nu dăm arme Ucrainei pentru a ajunge cât mai repede la pace. Dacă această distrugere de cămine şi civilii asasinaţi reprezintă preţul pentru această pace, iar Rusia continuă să tragă şi nimeni nu are posibilitatea să se apere, atunci nu o dorim”, a declarat Petkov de la Borodianka, una dintre localităţile din apropierea Kievului unde ucrainenii îi acuză pe ruşi că au comis abuzuri în timpul perioadei în care au ocupat regiunea, în martie.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite