Bulgaria extinde cu două săptămâni starea de urgenţă epidemică

6 iulie 2020, 15:56

Starea de urgență epidemică a fost declarată la mijlocul lunii mai. Extinderea ei a fost decisă după ședință la care au participat membrii guvernului implicați în combatarea coronavirusului. Rezultatele din ultimele două săptămâni au produs îngrijorare la Sofia, în special după ce pe 4 iulie s-a înregistrat un record trist de infectări, 182 de cazuri într-o singură zi. Ministrul Sănătății a recomandat ca evenimentele cu participare în masă să fie limitate, deoarece au dus la creșterea numărului îmbolnăvirilor.

Ministrul Sănătății le-a cerut inspectoratelor medicale regionale să extindă controlul în funcție de situația locală. În zilele următoare se va stabili lista țărilor de unde vor fi acceptați călători dar și lista zonelor roșii.

Cei care vin de acolo vor sta 14 zile în carantină. La aceeași conferință de presă, ministrul Sănătății a anunțat că o echipa de cercetători este foarte aproape de a termina testele unui medicament care ar putea fi folosit pentru tratarea COVID-19. Medicamentul, ivermectin, a început să fie evaluat clinic în mai. La program participa 30 de voluntari de la 9 spitale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite