Bulgaria şi România au ajuns la o înţelegere asupra relaxării traficului transfrontalier

Viceministrul bulgar al transporturilor şi comunicaţiilor, Nikolai Naidenov, şi prim-colaborator la Ambasada României în Bulgaria, Bogdan Ţebrean, au ajuns la o înţelegere reciprocă asupra relaxării traficului dintre cele două ţări, a anunţat joi ministerul lui Naidenov.

24 Iunie 2022, 19:25 (actualizat 24 Iunie 2022, 19:39) Știrile TVR |
Vama Bulgaria

Oficialii au discutat modalităţi de facilitare a traversării prin punctele de trecere a frontierei bulgaro-române, în special vara, au analizat starea tehnică a infrastructurii şi au luat în considerare înfiinţarea unui serviciu de feriboturi între Ruse şi Giurgiu. Întâlnirea a avut loc la iniţiativa ministrului transporturilor şi comunicaţiilor, Nikolai Sabev.

Naidenov a propus că doar pe partea bulgară să fie stabilit controlul de frontieră pentru viitoarea linie de feriboturi Ruse-Giurgiu, astfel încât serviciul să fie lansat fără întârziere.

Ţebrean a atribuit blocajele din traficul transfrontalier unei creşteri cu 250% a circulaţiei camioanelor grele în comparaţie cu anul trecut şi unui control mai strict al migranţilor.

Discutând despre construcţia mai multor poduri între Bulgaria şi România peste Dunăre, Naidenov a spus că aceasta este o opţiune pentru a minimiza concentraţia de camioane la punctele de trecere a frontierei. El a reiterat opinia bulgară că studiile de fezabilitate pentru poduri noi ar trebui efectuate simultan în cinci locaţii.

În prezent, malurile bulgăreşti şi româneşti ale Dunării sunt conectate prin două poduri şi trei servicii de feriboturi.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către Agerpres, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 30°C
IASI 22°C 27°C
CLUJ 25°C 24°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 26°C 26°C
BRASOV 22°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI