Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Bulgaria: Manifestanţi reţinuţi de poliţişti, în timpul protestelor antiguvernamentale

Protestele antiguvernamentale din Bulgaria au început la 14 iunie şi de atunci au continuat zilnic. Cei mai mulţi dintre manifestanţi sunt studenţi, cărăra li s-au alăturat profesori şi mulţi alţi cetăţeni.

13 Noiembrie 2013, 19:33 (actualizat 13 Noiembrie 2013, 19:41) |
Manifestaţii antiguvernamentale la Sofia / FOTO: novinite.com
Manifestaţii antiguvernamentale la Sofia
Studenţii bulgari au ieşit în stradă

Poliţia bulgară a reţinut, în ultimele două zile, peste 50 de participanţi la protestele antiguvernamentale. Cei mai mulţi dintre ei sunt acuzaţi de perturbarea ordinii publice, relatează Agerpres.

200 de profesori şi studenţi de la Universitatea din Sofia s-au strâns miercuri după-amiază în faţa clădirii Ministerului de Interne pentru a protesta faţă de intervenţiile în forţă aplicate împotriva manifestanţilor de marţi.

Zona ministerului şi centrul Sofiei au fost blocate de un număr foarte mare de jandarmi şi poliţişti veniţi din întreaga ţară pentru a ajuta la păstrarea ordinii în capitală.

Încă de dimineaţă, în faţa parlamentului s-au strâns zeci de manifestanţi care au cerut pentru a 153-a zi consecutiv demisia guvernului premierului socialist Plamen Oreşarski.

Numărul manifestanţilor a început să crească odată cu lăsarea serii, deoarece mulţi demonstranţi sunt la serviciu în timpul zilei.

(w380) StudenţiiMarţi, studenţii au ieşit din nou în stradă, iar forţele de ordine au intervenit pentru a-i ţine în frâu pe manifestanţi.

Doi tineri au fost răniţi şi poliţia a făcut 5 arestări. Protestatarii au încercat să blocheze intrarea în clădirea Parlamentului, în timp ce deputaţii dezbăteau bugetul pe anul viitor.

Studenţii au strigat lozinci împotriva guvernului şi a premierului tehnocrat Plamen Oresharski, pe care l-au catalogat drept "mafiot" şi i-au cerut demisia.

Protestele antiguvernamentale din Bulgaria au început la 14 iunie şi de atunci au continuat zilnic. Spre sfârşitul verii, numărul protestatarilor a scăzut drastic, dar manifestaţiile au fost revitalizate după ce, la 26 octombrie, un grup de studenţi au ocupat rectoratul Universităţii din Sofia. Studenţii au fost sprijiniţi de peste 500 de profesori şi de mulţi alţi cetăţeni.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C -1°C
IASI -1°C -5°C
CLUJ 0°C 0°C
CONSTANTA 5°C 5°C
CRAIOVA 4°C 0°C
BRASOV 1°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Ianuarie 2019, 06:32
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-01-2019
Deschidere: 7184.84
Maxim: 7316.45
Mimim: 7184.84
Variatie: 0.23%
TLV
1.81
0%
BRD
11.00
0%
FP
0.85
1.66%
SNN
7.92
3.7%
SNG
28.55
0.53%
TGN
333.50
4.35%
SNP
0.31
1.78%
DIGI
25.20
2.57%
CMP
0.96
11.19%
SIF5
2.09
0%
ARHIVĂ ȘTIRI