Bulgaria are 19 cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, România, 344. Ce măsuri au luat bulgarii

Bulgaria a înregistrat în ultimele 24 de ore 19 noi cazuri de COVID-19 şi un deces. În acest timp, în România sunt 344 de cazuri şi 12 decese. Cu o populaţie de aproape trei ori mai mică decât România, Bulgaria are până acum 541 de cazuri, iar România 4761. Bulgarii par a ține în frâu epidemia, notează Mediafax.

08 Aprilie 2020, 16:45 (actualizat 08 Aprilie 2020, 17:24) |
COVID-19

Primul caz de COVID-19 a fost depistat în Bulgaria pe 8 martie, la aproape două săptămâni după România. Bulgarii erau în plină epidemie de gripă, aşa că mai multe şcoli din ţară erau deja închise. Toate unităţile şcolare au fost închise odată cu declararea stării de urgenţă, pe 13 martie.

România a înregistrat primul caz de Covid-19 pe 26 februarie. Şcolile au fost închise pe 11 martie, iar starea de urgenţă a fost decretată pe 16 martie, când erau 158 de cazuri.

Măsurile luate în cadrul stării de urgenţă în cele două state au fost asemănătoare: interzicerea evenimentelor la care ar fi putut participa un număr mare de persoane, introducerea muncii de la domiciliu în toate situaţiile în care acest lucru era posibil, măsuri de distanţare socială.

Pe 17 martie, Bulgaria detectează un focar de COVID-19 în staţiunea montană Bansko. Oraşul întră imediat în carantină, nimeni nu poate intra şi ieşi din oraş fără să fie locuitor al oraşului, să fie nevoit să se deplaseze pentru a-şi exercita munca sau din raţiuni medicale. Trei zile mai târziu erau închise toate oraşele reşedinţă de judeţ.

În România, după ce la Suceava au fost depistate aproape 600 de cazuri de COVID-19 oraşul şi opt comune limitrofe au intrat în carantină, pe 30 martie.

Diferenţe majore între strategiile Bulgariei şi României se pot constata în ceea ce priveşte gestionarea cazurilor depistate.

În 13 martie, când a fost declarată starea de urgenţă în Bulgaria, spitalizarea a fost obligatorie doar pentru anumite grupe de pacienţi. Printre aceştia, persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani, cei cu boli cronice sau imunitate scăzută, cazurile grave sau bolnavii care nu puteau fi izolaţi la domiciliu.

Pacienţii testaţi pozitiv, dar fără simptome sau cu simptome uşoare au fost trataţi la domiciliu, cu obligaţia izolării timp de 28 de zile.

România a spitalizat toate cazurile de COVID-19, iar pacienţii au fost externaţi numai după negativarea testelor.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 20°C
IASI 16°C 18°C
CLUJ 17°C 18°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 17°C 18°C
BRASOV 15°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI