Bulgaria a hotărât să relaxeze condițiile impuse la intrarea turiștilor în țară după data de 1 mai. Certificatul de vaccinare emis după a doua doză, unul dintre documentele care pot fi prezentate

Anunțul Bulgariei s-a lăsat așteptat multă vreme și mulți dintre cei care își planificaseră vacanța de Paști în această țară se gândiseră să renunțe. Clarificările au venit abia acum de la Ministerul Sănătății din țara vecină.

25 Aprilie 2021, 19:40 |

În prezent, turiștii pot intra în Bulgaria doar cu un test PCR negativ. De la 1 mai, pot arăta unul din următoarele trei documente: certificatul de vaccinare emis după a doua doză, un test negativ PCR ori antigen făcut cu 72 de ore înainte, sau dovada recuperării după COVID în ultimele 6 luni.

Documentul care demonstrează recuperarea nu trebuie să provină de la o instituție medicală, ci dintr-un rezultat pozitiv al testului PCR sau antigen, explică autoritățile sanitare.

Angel Kunchev, reprezentantul Inspectoratului Naţional de Sănătate: "Încercăm să introducem măsuri similare celor din țările vecine - Croația, Grecia, Turcia - și aproape identice cu cele pe care Comisia Europeană le va introduce probabil ca obligatorii în Uniunea Europeană la sfârșitul lunii mai sau iunie".

Cei cu vârste sub 18 ani pot călători în Bulgaria fără test PCR.

Măștile de protecție vor fi obligatorii în toate spațiile comune închise. Peste tot se va păstra distanțarea socială.

Pe plajă, o umbrelă nu va fi folosită decât de membrii aceleiași familii sau doar de 2 persoane.

Odată făcute aceste clarificări, ministrul Turismului din țara vecină și-a mărturisit speranța că românii vor fi, alături de bulgari, cei mai întâlniți oaspeți ai stațiunilor de pe litoral.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 25°C
IASI 18°C 21°C
CLUJ 15°C 20°C
CONSTANTA 20°C 21°C
CRAIOVA 23°C 26°C
BRASOV 17°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI