Buget 2020: Bani mai mulți la Muncă, Transport și Apărare, mai puțini la Sănătate și Agricultură

17 decembrie 2019, 12:42

Bugetul prevede venituri de 360 de miliarde de lei și cheltuieli de 400 de miliarde. Cea mai mare parte a banilor vor fi folosiți pentru plata pensiilor și salariilor, în timp ce pentru investiții vor fi alocați 50 de miliarde de lei, cu 6 miliarde mai mult ca în acest an. Aproape jumătate dintre ministere vor avea alocate sume mai mici decât au cheltuit anul acesta. Ministerul lucrărilor publice, care administrează PNLD, are o reducere de peste 40% a bugetului, iar sănătatea, de 23%.

Cine primește mai mulți bani

Ministerul Muncii și Protecției Sociale primește în 2020 de la bugetul de stat 41,9 miliarde de lei față de 31,5 miliarde de lei în 2019, mai mult cu 32,7%. 29,5 miliarde de lei reprezintă cheltuieli cu asistența socială, care include și plata pensiilor, ce vor fi majorate cu 40% de la 1 septembrie 2020 cu un impact bugetar estimat pe respectivele trei luni pentru care se aplică majorarea de 8 miliarde de lei.

Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2020 este de 32,8 miliarde de lei, mai mare cu 2,5% față de execuția din 2019 (29,4 miliarde de lei).

La Transporturi se alocă 11,8 miliarde de lei de la buget, cu 3,3% mai mult față de anul anterior, respectiv 11,4 miliarde de lei.

Ministerul Internelor primește cu peste 13,16% mai mult comparativ cu 2019, respectiv 20,19 miliarde de lei.

Bugetul Ministerului Apărării se majorează și el cu 16,1%, cheltuielile bugetare pe 2020 fiind estimate la 23,73 miliarde de lei de la 20,43 miliarde de lei în 2019.

Ministerul Culturii primește cu 9,14% mai mult față de 2019, respectiv 0,94 miliarde de lei.

La Ministerul Justiției se suplimentează bugetul cu 4,7%, alocarea fiind de 4,9 miliarde de lei.

Ministerul Fondurilor Europene are un buget pentru 2020 de 2,1 miliarde de lei, majorat cu 62%.

De unde se taie

Bugetul Ministerului Sănătății se reduce cu 22,8% față de 2019, la 11,48 miliarde de lei în 2020.

De la Ministerul Dezvoltării Rurale, redenumit Ministerul Lucrărilor Publice, se taie 42,2% față de anul anterior, bugetul fiind de 5,5 miliarde de lei. Bugetul pentru programele PNDL scad de la 6,94 miliarde de lei la 2,2 miliarde de lei în 2020.

Bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2020 este de 18,33 miliarde de lei, mai mic cu 14,5% față de execuția din 2019.

Ministerul Afacerilor Externe primește 1,04 miliarde de lei, buget redus cu 15% în comparație cu bugetul pentru anul acesta.

Bugetul pentru Ministerul de Finanțe este scăzut de asemenea cu 18,5% la 5,3 miliarde de lei. MFP mai primește însă pentru acţiuni generale 27,2 miliarde lei, ceea ce înseamnă un plus de 12,7% față de alocarea respectivă din 2019.

Ministerul Economiei, Energiei, Mediului de Afaceri și Turismului are un buget diminuat cu 36,9%, de 1,21 miliarde de lei.

Alocarea pentru Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor scade cu 60,5% la 1,19 miliarde de lei în 2020.

De asemenea, bugetul pentru Ministerul Public scade cu 2,5% la 1,37 miliarde de lei.

Veniturile bugetului de stat prevăzute pentru 2020 sunt de 360,149 miliarde de lei, reprezentând 31,89% din PIB, iar cheltuielile sunt estimate la 400,694 miliarde de lei – 35,48% din PIB, conform proiectului legii bugetului de stat pentru 2020 pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor.

Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%. Deficitul bugetar este 3,59% din PIB, adică 40,545 miliarde de lei, iar deficitul ESA 3,58% din PIB.

Deficitul de cont curent este prognozat la 10,6 miliarde de euro în anul 2020, cu o pondere în PIB în scădere faţă de anul precedent, respectiv de 4,5%, cu un deficit al balanţei de bunuri de 7,7% din PIB.

Produsul intern brut în preţuri curente este estimat la 1.129,2 miliarde de lei, în creştere faţă de 1.040,8 miliarde de lei în 2019.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite