Budăi: Nu doar confederaţiile naţionale, ci şi cea europeană, au înţeles că prevederile din PNRR sărăcesc şi viitorii pensionari

Pensie pensionari
Pensie pensionari
13 mai 2022, 09:00

Secretarul general al European Trade Union Confederation (ETUC), Luca Visentini, susține, în fața Comisiei Europene, nevoia de flexibilizare a prevederilor din PNRR în care se menţionează că pensiile românilor nu ar trebui să depăşească 9,4% din PIB până în 2070, poziţie exprimată deja de Ministerul Muncii şi de PSD, arată  Marius Budăi.

Iată că nu doar confederaţiile naţionale, ci şi cea europeană au înţeles că aceste prevederi din PNRR sărăcesc nu doar actualii pensionari, ci şi pe cei viitori. Îi mulţumesc lui Luca Visentini, un mai vechi prieten al României, care a şi participat, la Bucureşti, la evenimentele organizate în perioada cât ţara noastră a deţinut Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a scris, vineri, pe propria pagină de Facebook, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.

Ministrul a declarat în urmă cu o săptămână că fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să aibă o anumită independenţă în a decide politiza salarială, de pensii.

Ce prevede PNRR în privința pensiilor

Planul Național de Redresare și Reziliență introduce o nouă formulă de calcul pentru pensiile noi și pensiile în curs de plată. Parametrii formulei vor fi aleși cu atenție, în conformitate cu obiectivul privind totalul cheltuielilor publice brute cu pensiile exprimat ca procent din PIB (9,4 % din PIB pe termen lung, adică în perioada 2022-2070). În plus, parametrii respectivi nu vor permite creșteri adhoc ale nivelurilor pensiilor;

Lege va reduce, de asemena,  în mod semnificativ posibilitățile de pensionare anticipată, va introduce stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, în conformitate cu creșterea speranței de viață, și va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani până în 2035. Pentru stimularea rămânerii în activitate, după vârsta standard de pensionare, se va propune aplicarea unei majorări asupra punctajelor anuale acordate persoanelor care optează pentru rămânerea în activitate până la vârsta de 70 de ani. Va revizui pensiile speciale pentru a le alinia la principiul contributivității.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite