Veniturile pensionarilor nu pot fi îngheţate zeci de ani, aşa cum s-a scris în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), şi am convingerea că vom avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru a înlătura această nedreptate făcută pensionarilor din România, a scris, marţi, pe propria pagină de Facebook, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.
"Salut declaraţia noului ministru al Fondurilor Europene (Marcel Boloş, n.r.), care se alătură demersurilor făcute de mine pentru ajustarea PNRR în sensul eliminării acelui plafon de 9,4% din PIB aplicat pensiilor din România. Apreciez abordarea rezonabilă a domnului ministru Marcel Boloş, care înţelege că veniturile pensionarilor nu pot fi îngheţate zeci de ani, aşa cum scrisese în PNRR fostul ministru de la USR. Am convingerea că, de acum înainte, cele două ministere vor avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru a înlătura această nedreptate făcută pensionarilor din România", a precizat Budăi.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a arătat luni, într-o emisiune televizată, că există o parte a cheltuielilor cu pensia discutabilă, respectiv cea a pensiilor speciale, transmite Agerpres.
"Este incorect faţă de oameni şi faţă de cei care au lucrat o viaţă întreagă, dacă pui în cumpănă acele pensii care sunt discutabile, aici comisia a solicitat această reaşezare. Nu aş vrea să intru în detalii, să nu pornesc discuţii în spaţiul public', a spus Boloş, precizând ca 'a pune toţi pensionarii sub acelaşi plafon de 9,4% din PIB, fără să gândeşti la partea aceasta de justiţie socială, nu cred că este de bun augur, pentru oricare din guvernele din România".
În martie, la finalul unei întâlniri cu Nicolas Schmit, comisarul european responsabil pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, ministrul Muncii a anunţat că plafonul de 9,4% din PIB care limitează cheltuielile cu pensiile va fi flexibilizat.
Acesta a menţionat că va demonstra Comisiei Europene că încadrarea pensiilor în procentul de 9,4% va duce la sărăcirea populaţiei.