Bucureşti. Atac armat simulat în ambasada Israelului. Ce urmăresc specialiştii SRI. Restricţii de circulaţie în zona Piaţa Unirii

Exerciţiu antitero la ambasada Israelului din Bucureşti
Exerciţiu antitero la ambasada Israelului din Bucureşti
22 septembrie 2019, 11:54

La ambasada Israelului are loc, duminică, un exerciţiu antitero organizat de SRI şi instituţiile din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, urmând să fie testate, printre altele, răspunsul în teren al autorităţilor cu responsabilităţi, anunţă Serviciul.

În aceste momente, la ambasada Israelului are loc un exerciţiu antitero organizat de Serviciul Român de Informaţii, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, şi instituţiile partenere din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de SRI, vor fi testate răspunsul în teren al autorităţilor cu responsabilităţi, coordonarea activităţilor, dar şi derularea în comun de măsuri investigative şi post-incident.

Concret, a fost simulat un atac armat în incinta imobilului în care funcţionează ambasada, precum şi detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat. Astfel s-a testat răspunsul dispozitivului de protecţie al ambasadei, precum şi efectuarea intervenţiei pirotehnice, potrivit SRI.

Va fi transmis şi un mesaj pe sistemul Ro Alert în zona ambasadei Israelului din Bucureşti.

„Vor fi testate: răspunsul în teren al autorităţilor cu responsabilităţi, coordonarea activităţilor, dar şi derularea în comun de măsuri investigative şi post-incident. Va fi transmis şi un mesaj pe sistemul Ro Alert in zona ambasadei Israelului din Bucureşti. Concret, a fost simulat un atac armat în incinta imobilului în care funcţionează ambasada, precum şi detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat. Astfel, s-a testat răspunsul dispozitivului de protecţie al ambasadei, precum şi efectuarea intervenţiei pirotehnice. Astfel de exerciţii sunt derulate relativ frecvent de autorităţile competente naţionale şi sunt utile pentru a testa şi valida cooperarea în teren a forţelor implicate”, se arată în informare.

La eveniment este prezent şi ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga.

Mai multe restricţii de circulaţie sunt impuse în zona Piaţa Unirii, având în vedere că la ambasada Israelului are loc un exerciţiu antitero organizat de SRI, informează Brigada Rutieră.

Astfel, pe Bd. Regina Maria, de la intersecţia cu 11 Iunie către Piaţa Unirii se permite acces doar mijloacelor de transport STB. Restricţii sunt şi în zona pod Şerban Vodă şi străzile adiacente. Se circulă doar prin pasajul Unirii.

De asemenea, în prezent se derulează şi alte evenimente în Bucureşti şi din acest motiv traficul este restricţionat:
Bd. Unirii – de la Piaţa Constituţiei până la Piaţa Alba Iulia, ambele sensuri; Bd. Libertăţii – între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite; Bd. Decebal – intre Piaţa Alba Iulia şi str. Dristorului, ambele sensuri.

 

sursa

agerpres.ro/mediafax.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite