BUCUREȘTI O minoră a decedat și o alta a fost rănită după ce au fost lovite de o mașină a Poliției. Premierul Ciucă: Cei în uniformă sunt primii datori să protejeze cetățenii și să se asigure de respectarea legii

13 ianuarie 2022, 15:08

Accidentul de pe strada Laminorului din sectorul 1 din București a avut loc în jurul orei 13.30. Martorii susțin că mașina de poliție circula cu viteză foarte mare, nu a frânat și a lovit în plin fetele pe trecerea de pietoni.

Mașina ar fi avut doar semnalele luminoase aprinse, spun oamenii care au văzut accidentul. Aceștia sunt revoltați că agentul care a provocat accidentul nu ar fi chemat imediat salvarea și nici nu ar fi acordat primul ajutor, ci și-ar fi chemat colegii din poliție. Salvarea ar fi fost anunțată de o angajată a unei firme din zonă.

O cameră de supraveghere din zonă a surprins accidentul. În imagini se vede că mașina de poliție circula cu viteza mare și o târăşte mai mulți metri pe una dintre victime.

Premierul Nicolae Ciucă a reacționat și a transmis într-o postare pe Facebook că i-a cerut ministrului de Interne să se asigure că ancheta privind stabilirea responsabilității se derulează rapid. „Cei care reprezintă o autoritate publică, mai ales când poartă uniformă, sunt primii datori să protejeze cetățenii și să se asigure de respectarea legii”, a  subliniat prim ministrul.

ACTUALIZARE Poliţistul care a accidentat mortal o minoră şi a rănit o alta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul este zero, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

„În cadrul anchetei se va stabili în ce direcţie se deplasa, dacă se foloseau sau nu se foloseau semnale luminoase, acustice, care era misiunea în care era angrenat poliţistul. Urmează să se stabilească cine a chemat ambulanţa, cert este că aceasta a venit foarte repede”, a spus Sarca.

Ea a precizat că în maşină se afla doar poliţistul respectiv la momentul producerii accidentului.

ACTUALIZARE Una dintre minorele accidentate, joi, de o autospecială de Poliţie a decedat, informează Poliţia Capitalei. „Una dintre minore a fost transportată la spital, cea de a doua, în pofida eforturilor medicale, a fost declarată decedată”, precizează Biroul de presă al DGPMB.

––––––––––––––––––

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a transmis următorul comunicat:

Astăzi, în jurul orei 13.30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliţie, pe raza sectorului 1.

Agentul de poliţie, aflat la volan, poliţist încadrat în anul 2017, a surprins şi accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii.

Autospeciala rula cu semnalele luminoase în funcţiune.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje de prim ajutor.

Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul rutier.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite