Bucureștenii, cu mască și nu prea în spațiile aglomerate. Cum a arătat prima zi în care masca de protecție a fost obligatorie în aer liber și în Capitală

4 august 2020, 18:43

Unul din cele mai aglomerate locuri din Capitală și primul pe lista autorităților în ceea ce privește obligativitatea purtării măștii sanitare a fost Centrul Vechi.

În Centrul Vechi al Capitalei, punctul 0 al distracției, la orele prânzului nu este aglomerat. Chiar și așa, masca este obligatorie. Puțini au fost cei care au știut, așa că nu s-au conformat acestui nou regulament.

De asemenea, masca trebuie purtată și în piețe, sau târguri, pe toată durata orelor de funcționare, nu doar dimineața și seara, așa cum propusese inițial DSP. Dar și în aceste locuri, mulți nu țin cont că au această obligație.

Și cei care așteaptă autobuzul, tramvaiul, troleibuzul sau taxiul în stațiile special amenajate din Capitală trebuie să poarte masca de protecție. Aceeași obligație este valabilă în gări și autogări.

Și astăzi, Bucureștiul a fost primul la numărul de infectări cu noul coronavirus raportate în 24 de ore, cu 158 de cazuri. Și în alte peste 20 de județe unde numărul îmbolnăvirilor a crescut masca a devenit obligatorie afară, în locurile aglomerate. Iar autoritățile atrag atenția că vor înăspri controalele.

Amenda minimă pentru cei care nu-și acoperă nasul și gura cu măști în spațiile publice deschise aglomerate este de la 500 de lei la 2500 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite