British Airways a suspendat toate zborurile spre Cairo, timp de o săptămână. Foreign Office a postat o alertă de călătorie pentru Egipt, privind riscul ridicat de acte teroriste

21 iulie 2019, 19:11

Autoritățile britanice au anunțat că sunt la curent cu suspendarea zborurilor, dar nimeni nu a venit cu clarificări.

Este posibil ca la decizia British Airways de a anula zborurile spre Cairo timp de 7 zile să fi contribuit faptul că, pe site-ul Foreign Office, la alertele de călătorie, la Egipt scrie că există un risc ridicat de acte teroriste în aviație.

Presa britanică scrie că, miercuri și joi, experți britanici antitero au făcut verificari pe aeroportul din Cairo.

În plus, specialiștii afirmă că British Airways nu ar fi luat o asemenea decizie extrem de costisitoare dacă nu ar exista un pericol real.

În condiții normale, British Airways are zilnic o cursă de la Londra la Cairo și una de întoarcere.

Lufthansa și-a suspendat cursele de Cairo, dar numai câteva ore.

Alte companii aeriene mari au anunțat că operează normal pe ruta Cairo, dar au luat măsuri suplimentare de securitate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite