Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
CORESPONDENŢĂ DE LA BRUXELLES

Britanicii conduc 2 ani Forţa de reacţie rapidă din estul Europei. Trupe vor ajunge şi în România

Întâlnire de grad zero la Bruxelles, unde miniştrii apărării din ţările membre ale Alianţei Nord Atlantice decid asupra noii forţe de reacţie rapidă. Aceasta va putea interveni în câteva zile în orice punct sensibil din Europa şi ar urma să fie constituită din 5000 de militari. Secretarul general al NATO a anunţat desfăşurarea unor unitati de mici dimensiuni în 6 ţări din estul Europei, printre care şi România.

05 Februarie 2015, 09:33 (actualizat 05 Februarie 2015, 18:40) |

Marea Britanie va juca un rol de conducere în Forţa de reacţie rapidă a NATO din Europa Centrală şi de Est, urmând să trimită trupe în comandamentele regionale din România şi Polonia, anunţă ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, citat de BBC News online.

Prezent la întâlnirea miniştrilor Apărării din ţările NATO, Mircea Duşa a declarat că România va găzdui un comandament de control si unul de divizie.

Marea Britanie va trimite 1.000 de militari şi patru avioane de vânătoare de tip Typhoon pentru noua Forţă de reacţie rapidă, a precizat Fallon.

"Credibilitatea NATO în contextul actualelor riscuri de securitate depinde de rolul jucat de fiecare ţară. Cuvintele dure trebuie susţinute prin acţiuni ferme", a subliniat Fallon.
Miniştrii Apărării ai statelor membre NATO s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta detaliile creării Forţei comune de reacţie foarte rapidă (denumită şi "Vârf de lance").
Noul dispozitiv militar, parte a Forţei de reacţie a NATO, va avea aproximativ 5.000 de militari şi capacitatea de intervenţie în cel 48 de ore.

VIDEO
Decizii strategice la Bruxelles
"Marea Britanie va deţine comandamentul Forţei de reacţie rapidă în anul 2017, iar ulterior prin rotaţie", a explicat Fallon, precizând că militari britanici vor fi trimişi la comandamentele regionale din România şi Polonia. Patru avioane de vânătoare Typhoon vor participa la misiuni de patrulare aeriană în perimetrul Mării Baltice.

NATO decide consolidarea prezenţei sale pe flancul estic. Reconsiderarea politicii de apărare colectivă avizează în primul rând crearea unor centre de comandă şi control în şase state membre din estul Europei.

Aceste unităţi de mici dimensiuni, amplasate în Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, România şi Bulgaria vor colecta şi procesa informaţii, vor organiza exerciţii si vor face planuri pentru a  oferi într-un timp foarte scurt elemente cheie în cazurile în care s-ar impune activarea forţei de reacţie rapidă, intitulată Vârf de Lance.

Aceasta ar urma să fie desfăşurată  în câteva zile într-o ţară sau regiune din NATO care a primit o ameninţare sau care a fost atacată.

Mă aştept ca miniştrii să se pună de acord asupra unei forţe de avangardă de aproximativ 5000 de militari şi a unei forţe de întărire de aproximativ 30.000 de militari ca parte a Forţei de răspuns NATO, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Creşterea mobilităţii în teren a trupelor NATO şi întărirea flancului estic vin ca răspuns al Aliantei Nord-Atlantice la investiţiile masive pe care Federaţia Rusă le-a făcut în ultima perioadă în dotarea armatei, în ciuda sancţiunilor  economice la care este supusă, dar şi la acţiunile separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei sprijiniţi se pare din punct de vedere logistic de Moscova.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 7°C
IASI 7°C 8°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 9°C 10°C
CRAIOVA 5°C 8°C
BRASOV 6°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 06 Decembrie 2019, 08:15
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 05-12-2019
Deschidere: 9948.09
Maxim: 9977.32
Mimim: 9932.57
Variatie: 0.13%
BRD
15.50
1.29%
SNG
38.10
0.39%
TLV
2.61
0%
SNN
14.44
3.24%
SNP
0.44
0.56%
FP
1.20
0%
TEL
19.95
0%
TGN
370.00
0%
EL
11.15
0.45%
COTE
79.40
0.25%
ARHIVĂ ȘTIRI