Pictează de la patru ani și, deși s-a născut în România, a crescut în spații lingvistice și culturale diferite. Cu o înclinație profundă pentru arte plastice incă din copilărie, și-a început, mai târziu, mai exact în anul 2010, studiile vocaționale la Parsons School of Design, la New York. După ce a studiat în SUA și mai apoi la Central Saint Martins, la Londra, artista s-a întors în România, unde a absolvit cursurile Universității Naționale de Arte, din București. Astăzi, la #Brilliant, o cunoașteți pe Irina Cristescu, pictorița care face România cunoscută pe trei continente: Europa, Asia și America.
Cu perseverență, dăruire și multă muncă, românca a reușit, într-un timp scurt, să aibă colecții private în Elveția, Mexic, New York și chiar în Japonia. Talentul Irinei Cristescu a fost remarcat chiar de către Prințesa Tomohito de Mikasa, din Japonia, care în prezent are 66 de ani și care în 2019 a văzut lucrările artistei din România.
Cu un stil bine definit, Irina continuă să picteze și să impresioneze de când a revenit în România: transpune părți ale sufletului uman pe instalații contemporane completate de picturi realizate pe suprafețe generoase de oglindă. Loredana Negrilă, gazda #Brilliant, a stat de vorbă cu Irina despre decizia de a se fi mutat în România și despre experiențele identitare care i-au modelat direcția artistică, pănă la 30 de ani. Descoperiți astăzi, la #Brilliant, povestea unui om fabulos, cu o viață trăită printre elitele artei la nivel internațional, în interviul integral.