La început de an, la BRILLIANT, vă invităm să urmăriți povestea primei doamne din istoria diplomatică a României care a primit rangul diplomatic de Ambasador. Excelența Sa, ambasadorul Simona Mirela Miculescu este prima femeie purtător de cuvânt din istoria Ministerului Afacerilor Externe, profesionistul care a creat primul site oficial al României pe Internet, prima doamnă care a condus Misiunea Permanentă a României pe lângă Națiunile Unite, iar de mai bine de doi ani, președintele României, Klaus Iohannis a numit-o ambasador extraordinar și plenipotențiar, Delegatul Permanent al României pe lângă UNESCO. Și acestea sunt doar câteva dintre reperele unei cariere diplomatice impresionante, despre care invitata Loredanei Negrilă la prima ediție BRILLIANT din acest an a vorbit cu multă pasiune.
Călătoria domniei sale printr-o viață plină de momente unice, transformaționale, a fost mereu potențată de mândria de a fi român, încercând să (re)construiască imaginea României. De la postura de prima femeie purtător de cuvânt din istoria MAE, la primul său post diplomatic la Washington, ca atașat de presă al Ambasadei României și creator al primului site oficial al țării pe internet. Sau de la pasionantele “aventuri” profesionale în Kosovo și în Irak, la cei patru ani petrecuți la Cotroceni, în calitate de consilier prezidențial de politică externă și prima femeie cu rangul diplomatic de Ambasador.
Simona Mirela Miculescu este diplomatul care crede ferm în faptul că omul contemporan are nevoie să recupereze o parte a memoriei țării sale transmise prin mit şi să devină astfel, conştient de valori atemporale şi realităţi profunde. În cuvinte simple, conștient de "patria sa spirituală".
Un crez cu care s-a identificat și pe care îl slujește, fără încetare. Și de care s-a simţit convocată, dincolo de ea însăși, către ceva care, simbolic, exprimă puternic identitatea culturii sale, adâncimea ei istorică, o parte esenţială din tradiţiile care au modelat-o. Iar ea, ca om și diplomat de carieră, a răspuns pe loc, intens, acestei convocări.