BRILLIANT | Debut al ONB pe scena Filarmonicii din Viena. Daniel Jinga: „Cel mai profund moment al concertului a fost acela petrecut alături de maestrul Gheorghe Zamfir”

4 septembrie 2023, 13:16

Despre unicitatea și simbolismul unei experiențe înălțătoare, a vorbit, la emisiunea #Brilliant, de pe TVR INFO, dirijorul Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București:

“Simțeam că din mâinile instrumentiștilor din fața mea se naște o altă muzică pe care eu nu am mai auzit-o niciodată. Asta este o împlinire artistică egoistă, dar reală și nu are de-a face cu cariera, ci cu sufletul de artist. O altă împlinire și o altă emoție a fost legată de celebrarea lui Ciprian Porumbescu. Pentru noi, Sala de Aur înseamnă altceva decât sala din care se transmite anual Concertul de Anul Nou, de la Viena. Înseamnă sala în care, atunci când Ciprian Porumbescu studia la Viena, se afla sediul Conservatorului din Viena. El a studiat în acea sală în care, noi am făcut în așa fel, încât să îi răsune muzica. Ăsta este, de fapt, elementul de emoție cel mai important pe care noi l-am trăit, alături de publicul aflat acolo”.

“Prezența românilor acolo, în Sala de Aur, într-un număr foarte mare, într-un timp foarte scurt…mulți dintre ei nu fuseseră vreodată la un concert simfonic, dar mulți dintre ei plângeau atunci când pe scenă se cânta „Balada”, de Ciprian Porumbescu. De multe ori judecăm publicul cu unități de măsură care țin de experiența lor culturală, dar uneori, vibrația unor persoane așa zis neinițiate în fața acestei epifanii poate să fie mult mai puternică și mai valoroasă. Noi ne-am bucurat atunci de ea. De aceea, vreau să le mulțumesc românilor din Viena pentru prezența lor în număr atât de mare și pentru cinstirea pe care i-au acordat-o lui Ciprian Porumbescu„, a spus Daniel Jinga.

Opera este locul de întâlnire al celor mai virtuoși artiști care se remarcă doar prin performanță și măiestrie. Valori armonizate într-o identitate de către actuala conducere  care a avut, încă de la început, dorința să imprime instituției un parcurs artistic prestigios și comparabil, fără exagerare, cu cel al unor instituții de profil din străinătate, cu tradiții îndelungate și realizări de seamă.

Vă invităm să îl cunoașteți mai bine pe Daniel Jinga, reputatul dirijor și manager general al Operei Naționale București, care ne oferă o privire introspectivă asupra călătoriei sale prin muzică, amintindu-și, pe alocuri, sacrificiile care l-au adus aici unde este astăzi, într-un interviu realizat de Loredana Negrilă.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite