Brexit – haos sau amânare? Londra trebuie să explice dacă vrea o amânare tehnică a “divorţului”

Negociatorul şef al UE pentru Brexit le cere britanicilor să se decidă ce vor să facă, întrucât situaţia este gravă, cu o lună înaintea programatului divorţ. Premierul britanic a obţinut din partea parlamentarilor săi o perioadă de respiro ca să negocieze, cel mai probabil, o amânare a Brexitului. Un nou ministru din cabinetul său, cel al Agriculturii, a demisionat pe fondul incertitudinii procesului separării de Uniune.

01 Martie 2019, 12:45 (actualizat 01 Martie 2019, 20:33) |

Varianta amânării Brexitului pare a avea tot mai multă susţinere, iar tema s-ar putea afla pe agenda summit-ului liderilor UE din această lună.

Unul dintre compromisuri vizează un act adiţional la Acordul de retragere, care să prevadă că nu se va recurge la clauza de backstop privind frontiera irlandeză decât într-o situaţie excepţională şi pentru scurt timp.

Franţa, Germania şi Austria nu resping ipoteza amânării, dar cer hotărâre şi un plan clar din partea britanicilor.

Prelungirea poate fi una tehnică pentru a da timp parlamentului britanic să pună în aplicare Acordul negociat.

Cancelarul Austriei a avertizat că organizarea alegerilor europene în luna mai pune probleme, pentru că participarea la scrutin a unei ţări care vrea să iasă din Uniune ar fi mai mult decât absurdă.

Parlamentul britanic are programat pe 14 martie un vot pe tema posibilei amânări a Brexitului.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 17°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 14°C 13°C
CONSTANTA 14°C 15°C
CRAIOVA 15°C 18°C
BRASOV 12°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI