Brexit: tensiune în Marea Britanie. Opoziția laburistă ar vrea un nou referendum sau anticipate

24 septembrie 2018, 20:59

Laburiștii discută la conferința anuală de la Liverpool strategia față de planul Brexit al premierului Theresa May.

S-a evocat posibilitatea unui nou referendum privind ieșirea din UE, dacă premierul nu reușește să treacă planul de ieșire din UE prin parlament.

În centrul orașului au fost demonstratii.

Guvernul are o majoritate fragilă în parlament, bazată pe o mică formațiune din Irlanda de Nord.

Viitoarea situaţie a frontierei nord-irlandeze și noile relații comerciale cu UE sunt 2 capitole care împiedică un acord privind Brexitul și îi șubrezesc poziția premierului.

Opoziția adaugă cerințele clasice legate de nivelul de trai și protejarea locurilor de muncă.

Theresa May este presată din toate părțile să modifice planul Brexit: de la Bruxelles, din propriul partid conservator și din opoziție. ”Dacă sunt probleme cu el, haideţi să le auzim”, a spus ea într-un interviu pentru canalul american CBS.

Miniştrii o susțin deocamdată, iar cel care coordonează Brexitul declară că nu va fi sfârșitul lumii dacă nu se va ajunge la niciun acord.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă