Brexit: Solicitările lui Boris Johnson sunt „inacceptabile”. Replica lui Michel Barnier la mesajul noului premier britanic

Michel Barnier
Michel Barnier
25 iulie 2019, 19:53

Boris Johnson „a declarat că dacă este să se încheie un acord, trebuie eliminată ‘plasa de siguranţă’ (pentru frontiera irlandeză – n.r.). Este evident inacceptabil şi nu ţine de mandatul Consiliului European”, a afirmat Michel Barnier într-o scrisoare adresată reprezentanţilor celorlalte 27 de state membre, consultată joi de AFP.

„După cum sugerează discursul său mai degrabă agresiv, trebuie să ne pregătim pentru o situaţie în care el acordă prioritate planificării unui ‘no deal’, în parte pentru a face presiune asupra unităţii UE 27”, a adăugat Michel Barnier.

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker urma să discute telefonic cu Boris Johnson la ora 17.45 (15.45 GMT), a declarat purtătoarea sa de cuvânt. Aceasta ar fi prima discuţie între cei doi lideri după preluarea mandatului de premier de către Boris Johnson miercuri.

Boris Johnson a calificat joi drept „inacceptabil” acordul de retragere negociat de Theresa May, căreia i-a urmat în fruntea guvernului, şi a cerut Uniunii Europene să redeschidă negocierile.

„Vom analiza orice idee a Marii Britanii privind chestiunile retragerii care sunt compatibile cu acordul de ieşire existent şi suntem, bineînţeles, pregătiţi să refacem declaraţia politică, în conformitate cu liniile directoare ale Consiliului European”, a explicat Michel Barnier într-un e-mail.

„O absenţă a unui acord nu va fi niciodată alegerea UE, dar trebuie să fim cu toţii pregătiţi pentru toate scenariile”, a insistat el.

„Notez reacţiile numeroase şi puternice la acest discurs în Camera Comunelor. În acest context, trebuie să urmărim cu atenţie noile reacţii şi evoluţii politice şi economice în Marea Britanie în urma acestui discurs”, a conchis oficialul european.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite