Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Brazilia - Mexic: 2-0 / Neymar-formidabil: un gol splendid şi o pasă decisivă

Brazilia s-a calificat pentru a şasea oară în semifinalele Cupei Confederaţiilor, după a doua victorie în grupa A, 1-0 (1-0), în faţa Mexicului, graţie unei reuşite de senzaţie a lui Neymar ('9) şi al unui gol marcat de Jô (90+3), în urma unei faze de excepţie a noului jucător de la FC Barcelona.

Partida disputată la Fortaleza a fost difuzată în direct de TVR 1, TVR HD şi tvrplus.ro.

20 Iunie 2013, 00:01 (actualizat 20 Iunie 2013, 11:25) |
Neymar inscrie un gol de generic in poarta Mexicului
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Neymar inscrie un gol de generic in poarta Mexicului
Acesta a fost cel de-al 22-lea gol al lui Neymar în tricoul Braziliei şi al treilea de la această ediţie a Cupei Confederaţiilor, după cele două izbutite în meciul de deschidere, cu Japonia, scor 3-0.

Neymar a mai punctat de trei ori pentru Brazilia în acest an: a izbutit o dublă în amicalul cu Bolivia (6 aprilie, la Santa Cruz0), încheiat 4-0, şi a înscris golul de 2-1 în partida de verificare cu Chile (24 aprilie, la Belo Horizonte), terminată la egalitate, scor 2-2.

În 2012, atacantul de 21 de ani a punctat de nouă ori, inclusiv un gol decisiv în poarta Argentinei, în minutul 90+1 (scor 2-1, la Goiânia, în 19 septembrie), în Superclásico de las Américas.

VIDEO
Jo inchide tabela in meciul Brazilia-Mexic 2-0
Jô (João Alves de Assis Silva pe numele său întreg) se află la al doilea gol pentru Seleção, primul fiind izbutit în partida cu Japonia, din urmă cu patru zile.

În primul meci, mexicanii au fost învinşi de Italia cu scorul de 2-1.

În cealaltă partidă a grupei, Italia a învins extrem de greu Japonia, scor 4-3 (1-2).

Ultimele două partide din Grupa A sunt programate sâmbătă 22 iunie:

  • Italia - Brazilia, la Salvador, meci transmis în direct de TVR 1, TVR HD şi tvrplus.ro.
  • Japonia - Mexic, la Belo Horizonte.

VIDEO
Brazilia ajunge in semifinale dupa 2 -0 cu Mexic
Componenţa celor două echipe:

  • Brazilia: 12. Julio Cesar - 2. Dani Alves, 3. Thiago Silva (căpitan), 4. David Luiz, 6. Marcelo - 18. Paulinho, 17. Luiz Gustavo, 11. Oscar (Hernanes, '62) - 19. Hulk (Lucas Moura, '78), 9. Fred (Jô, '82), 10. Neymar. Selecţioner: Luiz Felipe Scolari.
  • Mexic: 12. Jose Corona - 21. Hiram Mier, 2. Francisco Rodriguez (căpitan), 15. Hector Moreno, 20. Jorge Torres (Pablo Barrera, '70) - 22. Gerardo Flores (Hector Herrera, '58), 3. Carlos Salcido, 6. Gerardo Torrado (Raul Jimenez, '88), 18. Andres Guardado - 10. Giovani Dos Santos - 14. Javier Hernandez. Selecţioner: Jose Manuel de la Torre.

Brazilia este recordmena acestei competiţii, cu trei triumfuri (1997, 2005, 2009), o medalie de argint (1999) şi un loc 4 (2001).

Mexicul a câştigat ediţia din 1999 a Cupei Confederaţiilor, după 4-3 spectaculos cu Brazilia, în finală. De asemenea, nord-americanii s-au clasat pe locul al treilea în 1995 (când această competiţie se numea Cupa Regelui Fahd şi se juca în Arabia Saudită, nu în ţările care aveau să organizeze, un an mai târziu, Campionatul Mondial) şi pe locul al patrulea în 2005, când a fost învinsă cu 4-3, în prelungiri, de Germania.

În afara finalei din 1999, Brazilia şi Mexic s-au mai întâlnit de alte două ori în Cupa Confederaţiilor: în 1997, în grupa A (Brazilia s-a impus cu 3-2, prin golurile lui Romario '41-penalty, Denilson '61, Junior Baiano '66 / Cuauhtemoc Blanco '51, Ramon Ramirez '90) şi în 2005, în grupa B (mexicanii s-au impus după un gol înscris de Jared Borgetti '59).

Programul transmisiunilor TVR de la această competiţie:

  • Miercuri, 19 iunie, ora 1.00, Italia – Japonia (în direct din Recife)
  • Joi, 20 iunie, ora 23.00, Spania – Tahiti (înregistrare din Rio de Janeiro)
  • Joi, 20 iunie, ora 1.00, Nigeria – Uruguay (în direct din Salvador)
  • Sâmbătă, 22 iunie, ora 22.00, Italia – Brazilia (în direct din Salvador)
  • Sâmbătă, 22 iunie, ora 0.00, Japonia – Mexic (înregistrare din Belo Horizonte)
  • Duminică, 23 iunie, ora 22.00, Nigeria – Spania (în direct din Fortaleza)
  • Duminică, 23 iunie, ora 0.00, Uruguay – Tahiti (înregistrare din Recife)
  • Miercuri, 26 iunie, ora 22.00, Semifinala 1: 1A – 2B (în direct din Belo Horizonte)
  • Joi, 27 iunie, ora 22.00/23.00, Semifinala 2: 2A – 1B (în direct din Fortaleza)
  • Duminică, 30 iunie, ora 21.00, Finala mică (înregistrare din Salvador)
  • Duminică, 30 iunie, ora 1.00, Finala mare (în direct din Rio de Janeiro)
Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 10°C
IASI 5°C 6°C
CLUJ 4°C 9°C
CONSTANTA 9°C 8°C
CRAIOVA 12°C 13°C
BRASOV 4°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Noiembrie 2017, 05:28
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-11-2017
Deschidere: 7813.85
Maxim: 7835.5
Mimim: 7803.26
Variatie: 0.06%
SIF2
1.36
5.87%
TLV
2.17
0.46%
SIF5
2.17
3.76%
BRD
13.18
0%
EL
12.00
0.83%
SIF3
0.25
1.63%
FP
0.84
0.12%
SNG
32.15
0.62%
SIF4
0.97
5.29%
TGN
391.00
0%
ARHIVĂ ȘTIRI