Brâncuşi și Rapsodia Română la Europalia. ICR a pregătit zeci de evenimente culturale

2 octombrie 2019, 21:15

Pe acordurile Rapsodiei Române, Festivalul Europalia România 2019 s-a deschis oficial în prezenţa a peste 1.300 de spectatori care, la finalul concertului, au aplaudat îndelung interpretarea ansamblul SoNoRo.

Printre spectatori s-au aflat preşedintele Klaus Iohannis şi Familia Regală a Belgiei.

Concertul a deschis oficial seria celor 250 de evenimente culturale și artistice care sunt deja pregătite de Institutul Cultural Român pentru următoarele patru luni.

Evenimentul central al Europalia este o expoziţie cu cele mai importante lucrări ale sculptorului român Constantin Brâncuşi. Domnişoara Pogany, Muza adormită, Danaida sau Naşterea lumii vor putea fi admirate la Bruxelles până la începutul anului viitor.

Festivalul Europalia este unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de artă, organizat o dată la doi ani în Belgia şi în ţările învecinate.

Anul acesta, în cadrul festivalului, România este invitată de onoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite