Brancardierul care a detubat din greşeală o femeie internată la ATI la Spitalul „Victor Babeş” a fost arestat preventiv

16 decembrie 2020, 16:25

Iniţial, pe 11 decembrie, Judecătoria Sectorului 3 l-a plasat pe brancardierul Cristian Popescu în arest la domiciliu, însă procurorii au atacat decizia la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a dispus miercuri arestarea preventivă pentru 26 de zile.

Brancardierul a fost reţinut de procurori, săptămâna trecută, fiind acuzat de ucidere din culpă.

Anchetatorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul pacientei care a murit după ce a fost deconectată de brancardier  de la aparatele care o țineau în viață.

Pacienta era în stare foarte gravă, dependentă de aparate, intubată și ventilată mecanic.

Medicii și asistentele de la Terapie Intensivă și-au dat seama că ceva este în neregulă în momentul în care aparatele au dat alarma. Au început manevrele de resuscitare, dar a fost prea târziu.

„În data de 10.12.2020, ora 15,30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră. Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi”, au explicat procurorii.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite