BRĂILA | Amenzi pentru cei care aruncă ilegal gunoiul și confiscarea mijloacelor de transport

21 februarie 2021, 12:12

Acest tânăr a fost surprins în flagrant de comisarii Gărzii de Mediu și de polițiștii locali în timp ce descarcă sacii plini cu gunoi într-un loc neautorizat. Autoritățile i-au confiscat autoturismul și l-au amendat cu 30 de mii de lei.

În urmă cu două zile poliția locală a confiscat căruța unui bărbat prins în timp ce aruncă deșeuri pe domeniul public. Și el a fost amendat cu 30 de mii de lei. Legea care permite sancționarea celor care aruncă resturi menajere în spații neamenajate a fost adoptată în 2010. Dar abia anul trecut au apărut și normele de aplicare. Autoritățile locale din Brăila au decis să ia măsuri radicale după ce în ultimii ani, terenurile virane s-au transformat în adevărate gropi de gunoi. În Brăila sunt montate 360 de camere de supraveghere care monitorizează inclusiv zonele în care sunt depozitate gunoaiele.

Localnicii susțin decizia autorităților.

Măsuri similare au luat recent și primăriile din sectoarele 5 și 6 din Capitală, care au confiscat două camioane după ce șoferii au încercat să arunce deșeuri de construcții pe terenuri virane.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite