Braconaj în Delta Dunării. Doi italieni sunt anchetați după ce au împușcat 20 de rațe pe teritoriul rezervației

30 octombrie 2017, 19:35

Vânătorii italieni prinşi în flagrant aveau un adevărat arsenal: trei arme şi 500 de cartuşe. Montaseră inclusiv standuri cu momeală şi aparatură audio care imită sunetele păsărilor. Poliţiştii şi inspectorii din Deltă au găsit asupra lor nu mai puţin de 20 de rațe împuşcate.

Deşi există destule fonduri de vânătoare, străinii în general încalcă regulile.

În faţa poliţiştilor, italienii au declarat că nu ştiau că este ilegal să vânezi în Delta Dunării. Şi au susţinut că au permise pentru astfel de activităţi.

Ce-i drept, vânătorii din peninsulă aveau permise de vânătoare. Erau însă valabile în altă zonă.

Cei doi italieni au ajuns să vâneze în inima Deltei cu ajutorul unor intermediari care se ocupă cu astfel de activităţi, spun oamenii legii. Acum riscă până la trei ani de închisoare. Cel mai probabil va fi trasă la răspundere şi asociaţia care a organizat partida de vânătoare.

Nu este primul caz de braconaj în care sunt implicaţi vânători italieni. În urmă cu două săptămâni, mai mulţi vânători din Italia care se întorceau din ţara noastră au fost prinşi pe Aeroportul Bergamo cu 1.200 de păsări protejate împuşcate în pădurile din Neamţ. În urmă cu 6 ani, vameşii unguri au interceptat un transport de 11.000 de ciocârlii vânate în România şi care plecau spre Italia.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite