Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Borussia Dortmund - Şahtior: 3-0 / Echipa lui Mircea Lucescu a primit o usturătoare lecţie de fotbal

TVR 1, TVR HD şi portalul video al Televiziunii Române, www.tvrplus.ro, au transmis în direct a doua manşă a "optimilor" Ligii Campionilor dintre Borussia Dortmund şi Şahtior Doneţk, meci încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-0. În tur, cele două echipe remizaseră, scor 2-2.

Tragerea la sorţi a "sferturilor" Ligii Campionilor este programată în data de 15 martie.

 

05 Martie 2013, 12:21 (actualizat 06 Martie 2013, 02:12) |
Borussia a facut spectacol contra lui Sahtior
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Borussia a facut spectacol contra lui Sahtior
Borussia Dortmund s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor în stil de mare echipă, după ce a făcut spectacol cu Şahtior Doneţk, pe teren propriu, scor 3-0 (2-0).

Campioana Germaniei a învins graţie golurilor reuşite de Felipe Santana ('31), Mario Gotze ('37) şi Jakub Błaszczykowski ('59).

Borussia Dortmund: Weidenfeller - Piszczek, Subotic, Felipe Santana, Schmelzer - Gündogan (sahin '82), S. Bender (Kehl '46) - Blaszczykowski (Grosskreutz '70), M. Götze, Reus - Lewandowski. Antrenor: Jurgen Klopp

Şahtior Doneţk: Pyatov - Srna, Rakiţki, Kucher, Raţ - Fernandinho, Hübschman (Stepanenko '82) - Alex Teixeira, Mkhitaryan, Taison (D. Costa '46) - Luiz Adriano. Antrenor: Mircea Lucescu

Statistica meciului Borussia Dortmund - Şahtior Doneţk:

  • Şuturi la poartă: 4 - 5
  • Şuturi pe poartă: 11 - 7
  • Şuturi în bară: 0-0
  • Cornere: 8 - 6
  • Off-side-uri: 0 - 2
  • Cartonaşe galbene: 0 - 1
  • Faulturi comise: 8 - 12
  • Posesie: 54% - 46%

Ultimele eşecuri la scor ale echipei antrenate de Mircea Lucescu în Liga Campionilor au fost cele de la Barcelona (1-5, în 6 aprilie 2011), Londra, cu Arsenal (1-5 în 19 octombrie 2010) şi cu AC Milan (1-4 pe "San Siro", în 24 octombrie 2007, şi 0-3 la Doneţk, în 6 noiembrie 2007).

TVRnews.ro v-a ţinut la curent în timp real în format LIVE TEXT cu cele mai importante faze ale partidei, precum şi evoluţia scorului în celălalt meci al zilei, Manchester United - Real Madrid:

PARTIDA S-A ÎNCHEIAT! Borussia Dortmund nu i-a dat nicio şansă echipei lui Mircea Lucescu, pe care a învins-o la capătul unei prestaţii strălucitoare, prin golurile lui Felipe Santana ('31), Mario Gotze ('37) şi Jakub Błaszczykowski ('59).

FINAL DE MECI ŞI PE "OLD TRAFFORD": Real Madrid s-a impus cu 2-1 (Luka Modric '66, Cristiano Ronaldo '69 / Sergio Ramos '48-autogol) şi s-a calificat pentru a treia oară la rând în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Min. 90 S-a anunţat un singur minut de prelungire.

Min. 83 Intervenţie de excepţie a luiu Weidenfeller în faţa lui Luiz Adriano, pe linia careului de 6 metri.

Min. 82 Gundogan a fost înlocuit de Nuri Şahin. La oaspeţi, Stepanenko a fost introdus în locul lui Hubschman.

Min. 80 Reus a driblat în viteză 3 jucători în careul advers, dar a şutat pe lângă poartă de la 8 metri, lateral stânga.

Min. 77 Corner de pe partea stângă executat de Raţ, însă şutul lui Rakiţkiy a fost respins de Weidenfeller, iar apoi balonul a fost degajat de Subotic de la 6 metri.

Min. 74 Contraatac superb al germanilor, finalizat cu un şut bun al lui Grosskreutz, de la 16 metri, respins în corner de Piatov. Lovitura de colţ, executată de Gotze, a fost reluată slab spre poartă de Reus.

Min. 69 Grosskreutz a intrat în locul lui Jakub Błaszczykowski.

Min. 69 Manchester United - Real Madrid: 1-2. Cristiano Ronaldo a înscris împotriva fostei sale echipe.

Min. 67 Manchester United - Real Madrid: 1-1. Oaspeţii au egalat prin Luka Modric, cu un şut de senzaţie, de la 20 metri.

Min. 64 O nouă ratare a lui Mario Gotze, de la 12 metri.

VIDEO
Borussia inscrie pentru a treia oara
MIN. 59 BORUSSIA DORTMUND A MARCAT ŞI A TREIA OARĂ. 3-0! Gundogan a şutat pe poartă de la 17 metri, Piatov a scăpat mingea în faţă, Błaszczykowski l-a driblat simplu pe portarul ucrainian şi a marcat de la un metru, lateral stânga.

Min. 56 Şutul lui Gotze, de la 10 metri, lateral stânga, a fost respins în corner de Piatov.

Min. 53 Lovitură liberă de la 25 de metri, poziţie centrală, obţinută de Marco Reus. Acelai jucător a executat lovitura liberă, pe lângă zid, dar Piatov a reţinut.

Min. 49 Fernandinho a ezitat să şuteze de la 5 metri, astfel că a ieşit cu balonul în afara spaţiului de joc. Şahtior a început foarte decisă această repriză.

Min. 48 Cursă de aproximativ 60 de metri a lui Douglas Costa, dar şutul său, de la 9 metri, nu a fost suficientă forţă să-l învingă pe Weidenfeller. La faza următoare, acelaşi Douglas Costa a şutat foarte puţin pe lângă poartă, de la 12 metri, lateral dreapta, la un contraatac rapid al oaspeţilor.

Min. 49 Manchester United - Real Madrid: 1-0, după autogolul lui Sergio Ramos, de la 7 metri.

La Şahtior, Taison a fost înlocuit de Douglas Costa, iar, la gazde, Kehl i-a luat locul lui Bender.

Cele două partide s-au reluat. Gazdele au repus balonul în joc în ambele meciuri.

Echipele au revenit de la vestiare.

Statistica primei reprize a meciului Manchester United - Real Madrid:

  • Şuturi la poartă: 3 - 2
  • Şuturi pe poartă: 5 - 6
  • Şuturi în bară: 1 - 0
  • Cornere: 6 - 4
  • Off-side-uri: 4 - 0
  • Cartonaşe galbene: 1 - 1
  • Faulturi comise: 5 - 8
  • Posesie: 39% - 61%

Statistica primei reprize a meciului Borussia Dortmund - Şahtior Doneţk:

  • Şuturi la poartă: 6 - 1
  • Şuturi pe poartă: 2 - 2
  • Şuturi în bară: 0-0
  • Cornere: 6 - 4
  • Off-side-uri: 0 - 1
  • Cartonaşe galbene: 0 - 1
  • Faulturi comise: 5 - 7
  • Posesie: 66% - 34%

După 45 de minute, Manchester United şi Real Madrid se află la egalitate, 0-0. În tur, pe "Santiago Bernabeu", cele două echipe au remizat, scor 1-1.

Prima repriză s-a încheiat. Borussia Dortmund conduce cu 2-0, după o repriză extrem de slabă a elevilor lui Mircea Lucescu.

Min. 45+1 Lobul lui Fernandinho a fost respins în corner de Weidenfeller. Singura ocazie a reprizei în dreptul oaspeţilor, în prima repriză.

Min. 44 Kucher a şutat mult peste poartă, de la 13 metri, lateral tângă, după o lovitură de colţ de pe flancul opus executată de Dario Srna.

Min. 42 Srna a respins în corner, de la 5 metri, şutul lui Lewandowski, de pe flancul drept. Borussia a avut o şansă importantă să marcheze al treilea gol al partidei. Piszczek a trimis cu capul peste poartă.

VIDEO
Echipa germana mareste diferenta in minutul 36
MIN. 37 2-0 PENTRU BORUSSIA DORTMUND, DUPĂ GOLUL LUI MARIO GOTZE, CU LATUL, DE LA 7 METRI, NEMARCAT. De remarcat centrarea de execepţie a lui Lewandowski, de pe flancul drept, precum şi demarcarea tânărului atacant german, lansat în "fotbalul mare" de şcoala de fotbal a lui Marcel Răducanu.

Min. 35 Borussia Dortmund continuă să se afle cu întregul efectiv în jumătatea adversă, iar, până acum, germanii au avut posesia balonului timp de 65% din timpul total de joc.

VIDEO
Borussia Dortmund deschide scorul in minutul 31
MIN. 31 GAZDELE AU DESCHIS SCORUL, DUPĂ O LOVITURĂ DE CAP A LUI FELIPE SANTANA, DE LA 7 METRI, DUPĂ UN CORNER EXECUTAT DE PE FLANCUL DREPT DE MARIO GOTZE.

Min. 30 Şutul lui Mario Gotze, de la colţul careului de 16 metri, a fost respins în corner de Raţ.

Min. 24 Al doilea corner pentru Şahtior, de pe flancul drept, rămas tot fără rezultat.

Min. 21 Primul corner al meciului pentru Şahtior, de pe flancul stâng. Defensiva foarte bine organizată a gazdelor a făcut ca oaspeţii să piardă repede posesia balonului.

Min. 16 Luiz Adriano a fost surprins în off-side, pe flancul stâng, la un contraatac rapid al oaspeţilor. Şahtior, dominată autoritar, în propria jumătate, de campioana Germaniei.

Min. 14 Primul cartonaş galben i-a fost acordat lui Aleksandr Kucher, pentru un fault la mijlocul terenului asupra lui Robert Lewandowski.

Min. 12 Ocazie mare a gazdelor, dar Lewandowski nu a putut să-l învingă pe Piatov, de la 14 metri, uşor lateral dreapta, după care Răzvan Raţ a degajat balonul în afara spaţiului de joc.

Min. 11 Centrarea lui Taison, de pe flancul stâng, a fost blocată excelent de Subotic, la 8 metri de poarta lui Weidenfeller.

Min. 7 Borussia domină teritorial acest debut de meci, iar pressingul avansat al germanilor le pune mari probleme elevilor lui Mircea Lucescu, incapabili să lege mai mult de câteva pase.

Min. 3 Primul corner al meciului aparţine gazdelor, de pe flancul stâng. Lewandowski a reluat slab, cu capul, de la 10 metri, centrarea lui Schmelzer, astfel că fundaşii lui Şahtior au respins uşor acest atac.

Cele două partide au început. Oaspeţii au avut primul atac.

Se intonează imnul Ligii Campionilor.

Echipele au intrat pe teren.

ECHIPELE DE START:

Borussia: Weidenfeller - Schmelzer, Felipe Santana, Subotic, Piszczek - Bender, Gundogan - Reus, Gotze, Błaszczykowski - Lewandowski. Antrenor: Jurgen Klopp

Şahtior: Piatov - RĂZVAN RAŢ, Kucher, Rakiţkiy, Srna - Hubschman, Fernandinho - Taison, Mkitarian, Alex Teixeira - Luiz Adriano. Antrenor: Mircea Lucescu

Echipele de start şi în celălalt meci al serii, Manchester United - Real Madrid:

Manchester: De Gea - Rafael, Evra, Ferdinand, Vidić - Giggs, Carrick - Nani, Cleverley, Welbeck - Van Persie. Manager: Sir Alex Ferguson

Real: Diego Lopez - Varane, Ramos, Fábio Coentrão, Arbeloa - Khedira, Özil - Xabi Alonso, Di María, Cristiano Ronaldo - Higuaín. Antrenor: Jose Mourinho

Tehnicianul campioanei Ucrainei, Mircea Lucescu, a prefaţat spectaculos acest meci, afirmând luni că oricare dintre cele două echipe se va califica în "sferturi", va ajunge în finala Champions League.

"Am urmărit cu multă atenţie ultimele partide ale Borussiei şi, desigur, am fost prezent la jocul contra lui Bayern, la Munchen (n. red. pierdut de Borussia cu 1-0, în 27 februarie, în Cupa Germaniei). În prima repriză s-au axat pe contraatacuri, dar în a doua parte au fost mai ofensivi. Cred că Şahtior este bine pregătită, chiar dacă echipa din Dortmund este o echipă foarte puternică. Au ajuns aici dintr-o grupă cu Real Madrid, Ajax şi Manchester City şi, acasă, au avut şase ori şapte ocazii clare de a marca împotriva fiecărui adversar.

Chiar dacă au un parcurs bun în Budesliga, în prima manşă au profitat de erorile noastre. Dar au nivel înalt de joc, fie că uzează de pase verticale sau orizontale. Obiectivul echipei mele va fi acela de a face mai puţine greşeli, ori de a face cadouri adversarilor.

Borussia ne va face viaţa grea şi va ataca din primul minut, mai ales că-i va avea în spate pe suporteri.

Echipa care se va califica din această dublă manşă va ajunge cu siguranţă în finala Ligii Campionilor. Klopp este un antrenor mare, de clasă mondială. Şi-a condus echipa către cucerirea a două titluri la rând şi ştie să lucreze cu jucătorii tineri. A fost impresionant de relaxat cu jucătorii mei, atunci când ne-a vizitat la unul dintre antrenamente, înaintea primei manşe", a declarat Mircea Lucescu.


De partea cealaltă, antrenorul german Jürgen Klopp a respins comentariile presei germane, care consideră că Borussia şi-ar rata sezonul, în cazul în care ar pierde calificarea în "sferturi".

"Am citat că am rata sezonul, dacă nu ne-am califica. După părerea mea, aceasta este o perspectivă prea brutală, întrucât avem posibilitatea de a încheia pe locul al doilea în Bundesliga (n. red. cu 10 etape înainte de final, galben-verzii se află la 17 puncte în spatele lui Bayern Munchen), iar toate astea erau de neconceput în urmă cu doar trei ani. Este un meci extrem de important pentru noi, fiindcă această echipă are posibilitatea de a ajunge, în premieră, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Va fi greu pentru ambele echipe, întrucât, în tur, şi Borussia şi Şahtior au demonstrat că merită să fie aici, că practică un fotbal de înalt nivel. Dar prima manşă nu a decis nimic. Poate că noi suntem uşor avantajaţi, dar atât.

Nu sunt îngrijorat că jucătorii mei ar putea face greşeli, fiindcă nu există meciuri de fotbal fără greşeli. Secretul constă în a juca suficient de bine, încât acele greşeli să nu conteze, în final.

Poate că Mircea Lucescu mă poate surprinde, doar se întâmplă rar ca tehnicienii să se surprindă unul pe altul. Decisivă nu va fi decât evoluţia băieţilor pe terenul de joc. Lucescu ne-a urmărit la meciul cu Cupă, cu Bayern, unde am fost suficient de inteligenţi încât să nu-i arătăm toate lucrurile de care suntem capabili. Poate că îl putem surprinde cu ce nu am făcut la Munchen. Şi ar trebui să facem acest lucru", a spus şi Jürgen Klopp.

Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Slovenia, cu Damir Skomina la "centru". Acesta a oficiat la trei partide în grupele Ligii Campionilor din acest sezon: Real Madrid - Manchester City 2-2 (18 septembrie), Şahtior Doneţk - Chelsea 2-1 (23 octombrie) şi Anderlecht - AC Milan 1-3 (21 noiembrie).

De asemenea, Skomina a fost şi arbitrul Supercupei Europei, dintre Atletico Madrid şi Chelsea, scor 4-1.

Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată, în turul al treilea al Ligii Campionilor, sezonul 2001/2002, când germanii s-au impus şi pe teren propriu, cu 3-1 (Koller '50, '68, Amoroso '64 / Aghahowa '7), şi în deplasare, scor 2-0 (Ricken '35, Oliseh '73).

Statistica meciului tur, Şahtior - Borussia:

  • Şuturi la poartă: 8-17
  • Şuturi pe poartă: 6-11
  • Şuturi în bară: 0-1
  • Off-side-uri: 2-0
  • Cartonaşe galbene: 1-0
  • Faulturi comise: 11-15
  • Faulturi suferite: 15-10
  • Posesie: 49% - 51%

Statistica generală a celor 7 partide jucate de Borussia Dortmund şi Şahtior Doneţk în acest sezon al Ligii Campionilor:

  • Goluri marcate: 11-12
  • Goluri primite: 7-10
  • Şuturi la poartă: 37-39
  • Şuturi pe poartă: 66-65
  • Cornere: 32-37
  • Off-side-uri: 7-10
  • Cartonaşe galbene: 6-13
  • Cartonaşe roşii: 0-0
  • Faulturi comise: 65-82
  • Faulturi suferite: 77-90
  • Posesie: 43%-52%
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 18°C
IASI 18°C 18°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 13°C 18°C
BRASOV 14°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Aprilie 2019, 04:01
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-04-2019
Deschidere: 8351.3
Maxim: 8402.88
Mimim: 8345.96
Variatie: 0.62%
FP
0.96
0%
SNG
33.60
1.04%
TLV
2.19
0.69%
SNP
0.37
3.13%
BRD
13.74
0.29%
SNN
10.74
1.29%
TGN
350.00
0%
EL
10.90
2.27%
SIF3
0.25
0.4%
DIGI
24.40
2.81%
ARHIVĂ ȘTIRI