Patriarhia cere permisiunea să oficieze slujbele în biserici

11 iunie 2020, 14:23

Patriarhia Română cere autorităților să le permită preoților să slujească în interiorul bisericilor, cu promisiunea că regulile de distanțare fizică vor fi în continuare respectate iar spațiile liturgice vor fi igienizate.

“În contextul în care se pune problema redeschiderii celor mai importante spații dintr-o țară, cum sunt magazinele, mall-urile, a ține închise bisericile pentru credincioșii care vor să asiste la slujbe, devine inacceptabil. Pentru că, repet, revenirea slujbelor în biserică nu înseamnă aglomerarea spațiului bisericii, înseamnă păstrarea unui număr limitat în continuare”, a declarat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

Ministrul Sănătății anunță însă că abia după 1 iulie slujbele ar putea fi oficiate din nou în biserici. Cu o condiție însă.

„În măsura în care în perioada 15 iunie – 1 iulie vom vedea că avem o evoluție favorabilă, scăderea numărului de cazuri, dar mai ales transmiterea în comunitate în măsură scăzută, atunci vom putea decide Nu mai devreme de 1 iulie, atâta timp cât nu avem obiectivată într-adevăr o scădere a transmiterii”, a precizat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Medicii infecționiști avertizează că spațiile închise sunt mediul potrivit pentru răspândirea virusului.

Adrian Marinescu, medic infecționist, Matei Balș: “În momentul în care vorbim de un spațiu închis, întotdeuana există un risc mai mare. Este motivul pentru care restaurantele nu sunt deschise. Aș aștepta un pic să văd ce se întâmplă și dacă continuă să scadă îmbolnăvirile. Atunci, bineînțeles, că vin și alte măsuri de relaxare, inclusiv asta”.

În prezent, în interiorul bisericilor pot fi oficiate numai botezurile, cununiile și înmormântările cu participarea a doar 16 persoane și cu păstrarea distanței de doi metri.

Celelalte slujbe se oficiază doar în aer liber cu obligația respectării distanței sociale și a măsurilor de igienă recomandate de autorități.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite