BOR reacționează după predica duhovnicului Mănăstirii Durău: Biserica dezavuează ferm aceste mesaje absurde. Poziţia noastră e deplin favorabilă vaccinării recomandate de medici

Vasile Bănescu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române
Vasile Bănescu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române
26 octombrie 2021, 13:26

Reacţia purtătorului de cuvânt al BOR survine apariţiei în presă a afirmaţiilor duhovnicului Mănăstirii Durău, Teodosie Paraschiv, care le-ar fi vorbit credincioşilor despre faptul că există cipuri în vaccin şi despre un aşa zis Guvern Mondial creat de extratereştri.

„Asemenea mesaje razna la realitate, toxice pentru organismul comunitar confruntat acum cu efectele tragice ale antivaccinismului alimentat de conspiraţionism apocaliptic şi esenţialmente anticreştine, compromit grav nu doar persoanele care le debitează iresponsabil, ci şi pe cei ce le răspândesc în diverse medii. Efectul lor este unul total smintitor”, a transmis Bănescu.

Predică șocantă la Mănăstirea Durău. Vaccin microcipat, controlul populației, dominația extraterestră și guvernul mondial, subiecte abordate după liturghie

Vasile Bănescu subliniază că „Biserica dezavuează ferm aceste mesaje absurde care nu au nicio legătură cu realismul autentic creştin, cu iubirea de semeni, ci doar cu sfidarea unei realităţi imediate îmbibate de suferinţă şi moarte”.

„Centrele eparhiale de care aparţin aceste persoane care îşi permit să transmită mesaje publice para-bisericeşti în nume personal au datoria să intervină punctual şi să sancţioneze derapaje impardonabile ce afectează profund nedrept imaginea Bisericii Ortodoxe, cea mai implicată caritabil instituţie din România în această perioadă de pandemie”, a mai spus purtătorul de cuvânt al BOR.

Presa a relatat că duhovnicul Mănăstirii Durău, Teodosie Paraschiv, ar fi afirmat că vaccinul este „otravă”, însăşi existenţa acestei pandemiei fiind negată. Scopul ar fi, susţine preotul, „reducerea masivă a populaţiei de pe Pământ şi instalarea unui Guvern mondial”, precizează sursele citate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite