BOR despre atacurile la adresa Bisericii: Oameni împuținați moral... orbiți de furie anticreștină

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române răspund atacurilor care au apărut în spațiul public și care au vizat atât instituția, cât și pe Părintele Patriarh. Cei de la BOR le consideră a fi atacuri suburbane provenite din câteva nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxă.

29 Octombrie 2020, 10:51 (actualizat 29 Octombrie 2020, 10:55) |
Pelerinaj în Dealul Patriarhiei / FOTO: Trinitas

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, susține că reacția a apărut în urma „deversării în spațiul mediatic a unor atacuri suburbane la adresa Bisericii și a Părintelui Patriarh”.

„Atacurile furibunde și imunde la adresa Bisericii, numită obsesiv-compulsiv „goldporație”, la adresa unei personalități ca cea a Patriarhului, numit în mod agramat „Înalt Preafericitul”, zvârcolirea unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creștine, a creștinismului și a Bisericii Ortodoxe, ipocrizia convenabil camuflată cameleonic, dar constant monstruoasă a acestor oameni mici și veninoși care în anul de răscruce morală a României, 1990, îi demonizau și răstigneau public de pe pozițiile gazetărești ale „adevărului” pe protestarii reali și curați din Piața Universității, unde comunismul travestit pervers în democrație era denunțat lucid, toate acestea, dar și multe altele (ne)păstrate în memoria noastră comună, spun tot ce e cu adevărat important despre acești oameni împuținați moral, doldora de sine, săraci cultural și pustii sufletește, care fac din invectivă, ironie obraznică, ridicolă paradă etică și schimonosire a realității instrumente de analiză „jurnalistică”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Reprezentantul BOR mai spune că se va ruga pentru cei care atacă Biserica.

„Să ne rugăm, firește, și pentru ei, pentru acești jalnici campioni ai fentării adevărului și ai grosolanei înjurăturii publice mascate nătâng în critică semidoctă a unor lucruri pe care, orbiți de furie anticreștină, sunt incapabili să le înțeleagă! Acești oameni foarte sărmani caracterial au mai multă nevoie de rugăciunea noastră a tuturor și a Bisericii spre care scuipă în sus decât pot ei crede”, a precizat Vasile Bănescu.

 

Sursa: Mediafax

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 6°C 5°C
CLUJ 1°C 1°C
CONSTANTA 12°C 9°C
CRAIOVA 3°C 10°C
BRASOV 9°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI