'Pentru a vindeca lipsa de educaţie avem ca unic vaccin cartea! Iar unii refuză să îşi vaccineze copiii!' - este una dintre concluziile dezbaterii de astăzi din deschiderea Târgului de carte Bookfest. Un îndemn către lectură l-a dat şi preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că nicio postare pe Facebook sau pe alte reţele de socializare nu poate înlocui o carte. 'Citiţi orice, dar citiţi' - a spus preşedintele.
Cea mai amplă ediţie Bookfest din istorie s-a deschis la Romexpo: cu peste 150 de expozanţi şi aproape 1 milion de cărţi.
Invitat de onoare al ediţiei sunt Statele Unite ale Americii. Ambasadorul SUA la Bucureşti a vorbit despre importanţa lecturii şi a dat şi exemple ale unor scriitori români.
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm: Marele scriitor Mihail Sebastian care, în ciuda faptului că a trăit în vremuri tulburi, a devorat cărţile. Citind jurnalele sale am fost uimit de lista lecturilor sale.
Prezent la deschidere, președintele Klaus Iohannis a spus că lipsa de educaţie nu poate fi considerată o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, ci la adresa existenţei unei naţiuni.
Preşedintele României, Klaus Iohannis: În România o gospodărie alocă sub 1% din buget pentru achiziția de cărți. De aceea, avem nevoie de o politică publică menită să crească interesul pentru carte, să încurajeze lectura. Vă recomand tuturor: citiți! Citiţi orice, dar citiţi!
Târgul de carte rămane deschis până duminică și vine cu reduceri de până la 80%.
Copiii vor avea propriul lor târg - Bookfest Junior - dedicat exclusiv lansărilor și evenimentelor pentru cei mici.
La toate evenimentele Bookfest intrarea este liberă.