Bonus în euro pentru agențiile care aduc turiști străini. Bugetul este de 7 milioane de lei

29 decembrie 2022, 18:42

Din luna ianuarie agențiile de turism românești care au adus în țară începând cu finalul acestui an cel puțîn 200 de turiști străini vor putea să se înscrie în programul prin care guvernul plătește câte 40 de euro pentru fiecare turist străin care a stat cel puțin patru nopți în România.

”Pentru nopţile suplimentare peste aceste 4 nopţi vor primi câte 2 euro pentru fiecare nopte în plus. Înscrierea va fi online, va începe în 1 ianuarie 2023, şi vom asigura bonusarea acestor agenţii care au adus turişti străini în România, mai exact de la mijlocul lunii noiembrie”, susține Dan Cadariu, ministrul Turismului şi Antreprenoriatului.

Guvernul a alocat pentru această schemă de sprijin 7 milioane de lei. Reprezentanții hotelurilor spun că nu e suficient, dar că e un prim pas.

”Dacă alocăm toată suma și o repartizăm ar însemna undeva la 35 – 37 de mii de turiști maxim, care raportat la obiectivele noastre de a crește cu cifre de sute de mii, dacă nu de milion pe an nu înseamnă mare lucru și această primă de incoming sperăm că va fi folosită de turoperatori pentru promovare”, ne-a spus Călin Ile, reprezentantul unui hotel.

”În România, din circa 2.000 de agenții active la ora actuală pe piață mai puțin de 50 fac acțiuni de incoming. I-aș numi temerarii turismului românesc și evident trebuie stimulați”, este de părere Dumitru Luca, preşedintele ANAT.

În 2019 România a fost vizitată de 2,7 milioane de turiști străini. Numărul lor a scăzut în timpul pandemiei până la 840 de mii anul trecut. În primele zece luni ale acestui în țară noastră s-au cazat 1,3 milioane de turiști străini.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite