BONN | Spectacolul cireșilor înfloriți, feerie de culoare și remediu împotriva stresului generat de pandemie

Nemții din Bonn încearcă să uite măcar pentru câteva momente de povara restricţiilor printr-o scurtă plimbare în centrul vechi al oraşului. Spectacolul cireşilor înfloriţi vindecă în această perioadă orice temeri legate de pandemie, deşi regulile de plimbare sunt foarte stricte.

11 Aprilie 2021, 14:20 (actualizat 11 Aprilie 2021, 15:33) |

Nesfârșitele știri despre coronavirus, izolarea, teama, dispar ca prin minune sub explozia cromatică a ciresilor în floare. Oamenii se relaxează, autoritățile organizează patrule pentru menținerea numărului minim de vizitatori, dar spectacolul e la fel de încântător ca în alți ani când atrăgea turiști din lumea întreagă. Sau poate chiar mai mult, pentru că vine în toiul atâtor probleme și griji legate de pandemie.

Pomii sunt toaletaţi astfel încât nimeni să nu ajungă la ramurile înflorite. Altminteri, vânătorii de suveniruri ar fi jumulit de tot preţioşii copaci până acum. Așa, se bucură doar de peisaj și de câte o fotografie, pentru că timpul petrecut în zona e limitat de restricții.

Florile de cireș sunt foarte sensibile: primele îndrăznesc să se arate la lumină doar protejate, pe crenguţe scurte, aproape de trunchiul pomilor. Ploaia nu le place deloc. Temperaturile mai scăzute de pe parcursul nopţii le-ar putea distruge. Iar germanii au o zicală: în capricioasă luna aprilie, se poate întâmplă orice.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 5°C
IASI 5°C 1°C
CLUJ 1°C 0°C
CONSTANTA 7°C 4°C
CRAIOVA 5°C 4°C
BRASOV 1°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI