Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Bondarii care polenizează florile, secretul căpșunelor gustoase în toiul iernii, din Republica Bașcortostan

Bașchiria sau Republica Bașcortostan se află în federația Rusă,  prin sudul muntilor Urali. Deși  e frig de crapă pietrele prin Başchiria,  la magazin se găsesc căpșune gustoase, produse în zonă. Corespondență de la Liviu Iurea.

19 Ianuarie 2018, 22:56 (actualizat 19 Ianuarie 2018, 22:56) |

Unii le-ar spune trufandale de import. În realitate, sunt cultivate pe plan local, în serele celui mai mare sovhoz de la periferia orașului Ufa. Există însă un secret, împărtășit de directorului Sovhozului, Ramzil Nizametdinov:  "Avem bondarii noştri care trăiesc aici şi polenizează în mod natural florile. Asta este secretul că avem nişte fructe atât de mari şi gustoase. Procesul de polenizare are loc, deci se vede ca bondarii îşi fac treaba."

În mod obișnuit, denumirea de kolhoz sau sovhoz te duce cu gândul la perioada sovietică și la "colectivizarea" făcută cu forța. În unele regiuni din Rusia, sovhozurile s-au păstrat, sunt moderne și funcționează cu utilaje de ultimă generație. Chiar și pe timp de iarnă, producția nu scade, mai ales la capitolul legume si zarzavat.

Mihail Kudrin - sef brigada sere sovhoz "Alexeevskii": "Nu avem lumină naturală suficientă şi de aceea folosim iluminatul suplimentar. Pentru o recoltă bună, avem nevoie de 90 -120 de waţi în plus pe metrul pătrat."

Un sovhoz bine utilat dă un randament pe măsură și poate hrăni un oraș întreg. Astfel, locuitorii se pot bucura de fructe și legume proaspete tot timpul anului. Zarzavatul crește între 25 și 38 de zile, în funcție de cultură.

Cei mai apreciați sunt castraveții, care și ei sunt polenizați în mod natural cu ajutorul albinelor și bondarilor. Pentru a face economie de spațiu, fiecare tufă crește într-o capsulă brichetată, bogată în minerale și irigată cu sisteme computerizate.

Ramzil Nizametdinov - director sovhoz " Alexeevskii", Ufa: "Sub fiecare rădăcină există o pipetă conectată la un furtun. Conform unui program special, calculatorul reglează procesul de irigare. La fiecare 35 - 40 de minute prin furtun se pompează nutrienţii necesari."

Sovhozul se întinde pe o suprafață de 43 de hectare. Producția anuală este de 15 mii de tone de legume, fructe și aproape 2 milioane de legături de zarzavat.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 3°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 4°C 5°C
CRAIOVA 0°C 1°C
BRASOV 0°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Februarie 2018, 20:08
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-02-2018
Deschidere: 8328.5
Maxim: 8344.51
Mimim: 8301.47
Variatie: -0.16%
TLV
2.35
0.21%
FP
0.92
0.22%
SNG
35.60
0.14%
TGN
401.50
0.25%
SNP
0.31
0%
TEL
25.05
0.4%
SNN
8.15
1.34%
EL
11.82
1.34%
CMP
1.00
2.44%
WINE
19.65
1.01%
ARHIVĂ ȘTIRI