Bolnavii de cancer dau în judecată Ministerul Sănătății, pentru că Planul Național Anti-Cancer care a intrat în vigoare la 1 iulie nu poate fi încă aplicat

25 iulie 2023, 22:50

Răbdarea pacienţilor cu afecțiuni oncologice a ajuns la final. Oamenii au decis să ceară explicaţii autorităţilor în faţa magistraţilor, pentru că Legea privind planul naţional anti-cancer, care trebuia să fie implementată la 1 iulie, nu poate fi aplicată nici acum.

Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: Pentru noi, când această lege a fost promulgată în 2022, s-a aprins luminița de la capătul tunelului, dar domnul ministru Rafila a avut grijă să ne-o stingă rapid, spulberându-ne orice speranță că vom beneficia de un plan național de cancer care ne-ar fi netezit drumul spre supravieţuire, chiar vindecare.

Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023 și de atunci se aşteaptă normele. Timpul este esențial pentru un asemenea diagnostic, iar legea ar obliga începerea tratamentului în cel mult 60 de zile. În plus, ar urma să existe un traseu clar al pacienţilor, comisii de specialişti care să analizeze cazurile și registre naţionale ale bolnavilor de cancer.

Nicoleta Pauliuc, senator PNL, iniţiatoare a Planului Național Anti-Cancer: Apariţia normelor înseamnă pentru pacienţii oncologici şansa lor de a merge mai departe. Accesul la medicină personalizată, pentru tipurile de cancer pentru care avem alternativă față de protocoalele standard. Sunt mesajele oamenilor care vin şi îmi spun „am fost diagnosticat cu cancer, ce trebuie să fac, unde trebuie să mă duc, care este următorul pas, cu cine trebuie să vorbesc”, deci oamenii sunt debusolaţi, am creşte numărul celor care astăzi urcă în trenul supravieţuitorilor. Ar ajuta pentru că oamenii nu ar mai pierde timp.

Luni, în cadrul unei videoconferințe despre finanțarea planului, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că normele au fost făcute şi că urmează să fie publicate. Într-un moment tensionat, secretarul de stat Adriana Pistol i-a răspuns senatoarei Nicoleta Pauliuc că boala nu se tratează cu norme legislative.

Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății: Cancerul nu se tratează cu norme, cancerul se tratează cu servicii medicale, cu teste diagnostice, cu medicamente.

Astăzi am cerut lămuriri suplimentare ministrului Sănătății, însă acesta a refuzat să mai dea explicații.

Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România a fost gândit pentru perioada 2022-2030.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite