Bolnavii cu COVID-19, tratați cu plasmă imunizată. Ministrul Sănătăţii a aprobat ordinul pentru recoltarea de plasmă de la pacienţii vindecaţi de coronavirus

22 aprilie 2020, 19:40

Două astfel de aparate, din donaţii, au fost amplasate la Bucureşti şi în Iaşi, iar încă unul va fi instalat la Timişoara.

Un ordin al Ministrul Sănătăţii permite recoltarea plasmei cu anticorpi care luptă împotriva infecţiei.

Procedura, care durează cel mult 45 de minute şi este mai uşoară decât donarea de sânge, începe săptămâna viitoare la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

Pot dona pacienţii vindecaţi de Covid-19, care au două teste negative şi au fost externaţi de cel puţin două săptămâni. Donarea este voluntară. Donatorii vor fi testaţi înainte şi pentru HIV, hepatită sau alte boli ce pot fi transmise prin transfuzii.

De la un donator se recoltează 600 de ml de plasmă care se împarte în trei.

În Capitală, vor putea fi recoltate zilnic în jur de 20 de pungi cu celule care ar putea fi ultima şansă pentru bolnavii de Covid aflaţi la ATI, la Matei Balş şi Victor Babeş.

Peste 2.400 de pacienţi din România, adică aproape un sfert dintre totalul celor confirmaţi cu noul coronavirus în ultimele două luni, au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi.

Rămâne de văzut câţi dintre aceştia vor dori şi vor putea să-i ajute pe cei care încă luptă cu boala Covid-19.

Deocamdată, la noi lipsesc testele care măsoară nivelul anticorpilor din plasma recoltată. Serul păstrat va fi testat ulterior.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite