Bolile cu transmitere sexuală, subiect tabu. Un ONG face campanii de informare în mai multe școli din România

18 noiembrie 2017, 19:09

Elena și Ana Maria trăiesc de câțiva ani într-un centru de plasament din Capitală. Sunt cele mai bune prietene și împart aceeași cameră. Tinerele nu și-au început încă viața sexuală. Astăzi au învățat de la medici cât de important este să nu își neglijeze corpul.

Mă bucur că am fost azi aici, că am învăţat ceva din ce ne-au zis, dacă avem probleme să nu stăm să ne agravăm situaţia, să mergem la un medic neapărat” – Elena, 14 ani.

Despre HPV nu am auzit niciodată, asta e prima dată, dar despre cum să fii protejat sau o boală despre sex am învăţat la centrul celălalt” – Ana Maria, 12 ani.

Educația sexuală rămâne încă un subiect tabu în școli și în societate. Astfel, mulți adolescenți habar nu au cum să își protejeze sănătatea, iar anual peste 4000 de românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin.

De trei ani, „Asociația pentru Comunitate” îi ajută pe tinerii români din medii vulnerabile cu informații și consultații gratuite la medicul specialist.

„Educația pentru sănătate” este materie opțională în școlile generale. Însă mai puțin de 10% dintre elevi o și studiază. Singurele discuții se fac la orele de dirigenție, dar fără manuale autorizate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite