Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Bodog: Pacienții din România nu beneficiază de aceleași scheme terapeutice ca țările din UE mai dezvoltate

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că pacienții din România nu beneficiază de aceleași scheme terapeutice precum aceia din țările UE mai dezvoltate.

20 Octombrie 2017, 08:48 (actualizat 20 Octombrie 2017, 08:52) |
Pacienții din România nu beneficiază de aceleași scheme terapeutice ca țările din UE mai dezvoltate

"Nu beneficiem de aceleași tipuri de tratamente, de aceleași scheme terapeutice — să spunem — ca și pacienții din țările UE care spunem noi că sunt mai dezvoltate. Nu beneficiem pentru că, pe de o parte, nu sunt înregistrate în România, nefiind atractive în România ca țară pentru anumite produse; pe de altă parte, și cele care sunt înregistrate pleacă la export paralel (...); pe de altă parte, infrastructura din sănătate e învechită, chiar dacă profesioniștii din domeniul sănătate sunt extrem de bine pregătiți (...). Acest lucru nu compensează faptul că spitalele arată așa cum sunt", a spus Bodog, la un dialog cu cetățenii desfășurat la Spitalul Universitar de Urgență.

El a menționat că autoritățile vor folosi fonduri europene. "Cele trei spitale regionale, primele trei din cele opt spitale regionale, vor fi construite utilizând bani din fondurile europene. (...) Fondurile pentru screening. Știm că e foarte greu să tratezi boli, costă foarte mulți bani, cred că e mult mai bine dacă reușim să prevenim sau dacă nu am reușit să prevenim, să încercăm să diagnosticăm foarte precoce aceste boli și acest lucru se face prin screening. Și pentru screeningurile anunțate în programul de guvernare vom accesa fonduri europene. Multe din aceste programe de screening sunt deja deschise", a afirmat Bodog.

Marius Nica, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a spus că reducerea decalajelor nu poate fi realizată fără finanțare.

"Reducerea decalajelor nu e o chestie ușoară și ea nu se poate întâmpla fără finanțare. Am învățat, în perioada 2007-2013, în sectorul de sănătate a fost o luptă acerbă pentru accesarea acestor (sume — n.r.), aproape s-au consumat toți banii care au fost alocați, de aceea pentru 2014-2020 aproape s-a triplat alocarea financiară. Vorbim de sume efectiv destinate sectorului de sănătate, situate în jurul sumei de 700 milioane de euro, ceea ce e o alocare financiară semnificativă și cuprinde toate sferele de activitate, fie investiții în resursa umană, fie în infrastructura spitalicească, modernizarea unităților de primiri urgențe și ambulatoriilor, fie în achiziția de ambulanțe, fie în telemedicină, fie în digitalizarea relației dintre medic și pacient", a adăugat Nica.

 

 

sursa

agerpres.ro

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 20°C
IASI 16°C 15°C
CLUJ 17°C 14°C
CONSTANTA 16°C 17°C
CRAIOVA 17°C 19°C
BRASOV 16°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Octombrie 2018, 09:41
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-10-2018
Deschidere: 8599.66
Maxim: 8618.36
Mimim: 8569.1
Variatie: 0.01%
SNP
0.39
0.51%
TLV
2.34
0.64%
SNG
34.40
0.29%
FP
0.95
0.21%
EL
10.76
0%
DIGI
29.55
0.34%
SNN
8.02
0.75%
BRD
13.16
0%
TGN
353.00
0.28%
SIF5
2.15
0.69%
ARHIVĂ ȘTIRI